Cauta

Seceta face ravagii în Anglia. Izvorul fluviului Tamisa a secat pentru prima dată în istorie – FOTO

tamisa

Seceta face ravagii în Anglia. Izvorul fluviului Tamisa a secat pentru prima dată în istorie - FOTO

Seceta și temperaturile mari a dus la faptul că izvorul fluviului Tamisa, situat în Anglia, s-a deplasat pentru prima dată în istoria cunoscută cu opt kilometri în aval.

Totul a început după mai multe săptămâni de secetă severă, când temperaturile au depăşit pragul de 40 de grade Celsius în mai multe regiuni din Regatul Unit în luna iulie.

Noua sursă este la 8 kilometri în aval

Christine Colvin, directoarea departamentului de promovare şi implicare socială din cadrul organizaţiei de mediu Rivers Trust, a declarat:

„Ceea ce vedem că se întâmplă acum la izvoarele legendarului fluviu Tamisa este, din păcate, emblematic pentru situaţia cu care ne confruntăm în întreaga ţară, acum şi în viitor”, a declarat Christine Colvin, potrivit The Guardian.

„Deşi nu este neobişnuit ca izvorul să sece în timpul verii, să vedem fluviul izvorând la o distanţă de cinci mile (8 km) în aval reprezintă ceva fără precedent”, a adăugat ea.

„Criza climatică duce – şi va continua să ducă – la o vreme tot mai extremă, inclusiv la secete şi valuri de căldură. Acest fenomen este o ameninţare gravă pentru râuri şi, ca urmare, pentru peisajul general”, a mai spus Christine Colvin.

Tamisa, al doilea fluviu ca lungime din Regatul Unit

Fluviul Tamisa are în mod tradiţional o lungime de 346 de kilometri şi străbate regiunea Cotswolds, traversează oraşul Londra, apoi se varsă în Marea Nordului.

Tamisa este al doilea fluviu ca lungime din Regatul Unit după Severn şi găzduieşte în fiecare an o cursă tradiţională de canotaj la care participă echipele univresităților Oxford şi Cambridge.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version