Cauta

Sârbii ameninţă secutitatea din Balcani: paradă cu noile sisteme de rachete chinezești și rusești!

America și Germania amenință Serbia. Armele, scoase pe masă!

Serbia a prezentat sâmbătă în premieră sistemul modern de apărare aeriană FK-3, recent achiziţionat din China. „Am reuşit recent să investim mai mulţi bani şi rezultatul este că ne-am echipat armata cu resurse moderne”, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic.

SUA au avertizat Serbia că nu ar trebui să achiziţioneze sistemul de apărare aeriană chinezesc.

Ce sunt rachetele FK-3?

Sistemul poate lovi aparate aeriene, rachete şi drone şi se spune că este bazat pe sistemul rusesc S-300. Serbia a încheiat deja acordul de achiziţie în 2019. La începutul lui aprilie, China a livrat primele componente.

„Nu vom mai permite să fim un sac de box pentru nimeni”, a declarat Vucic, referindu-se aparent la bombardarea de 78 de zile a Serbiei de către NATO în 1999 pentru atacul sângeros împotriva separatiștilor albanezi din Kosovo. Serbia, care a fost în război cu vecinii săi în anii 1990, nu recunoaște independența Kosovo, declarată în 2008.

Serbia vrea în UE, dar cumpără din China şi Rusia

Deși Serbia caută oficial să devină membră a Uniunii Europene, ea s-a înarmat în principal cu arme rusești și chinezești, inclusiv tancuri de luptă T-72, avioane de luptă MiG-29, elicoptere de atac Mi-35 și drone.

În mandatul lui Vucic, statul balcanic a aprofundat relaţiile cu Rusia. Totuşi, în Adunarea Generală a ONU, Belgradul a fost printre ţările care a condamnat invazia rusă în Ucraina. În acelaşi timp, Serbia a arătat că nu este dispusă să se alăture sancţiunilor UE împotriva Rusiei.

Serbia doreşte să adere la UE, dar nu şi la NATO. Totuşi, participă la programul Parteneriatul NATO pentru pace.

Ultimele stiri

  • Grădinăritul ca terapie: cum lucrul cu solul, plantele și natura îți reglează sistemul nervos
  • VIDEO. Turist încătușat și amendat, după ce ignorat steagul roșu și a refuzat să iasă din mare/În ce stațiune s-a întâmplat totul
  • Cutremur în România, vineri după-amiază. Seismul a avut magnitudinea de 4,4
  • Protest spontan al minerilor din Valea Jiului, pentru că nu și-au primit încă salariile. „Este o stare de tensiune”
  • Asia Express – Jurnal de călătorie sau jurnal de chin?
  • O nouă performanță pentru România – aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică. Ioana-Steliana Barbu, în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Germania dă tonul: Europa trebuie să trimită „zeci de mii de soldați” în Ucraina!/Românii, chemați la război împotriva Rusiei
  • Scumpirile nu ocolesc nici startul școlii. Câți bani ajung să scoată părinții din buzunar, pentru rechizite, la începutul acestui an școlar
  • S-a aflat! Frații Tate își fac buncăr de aproape 4 milioane de dolari în București. Cu 10 dormitoare și nu numai
  • Un bărbat din Suceava, urmărit internațional şi inclus în categoria Most Wanted, adus în ţară din Norvegia – VIDEO
  • Exit mobile version