Cauta

Donald Trump, furios de Ziua Independenței! A declarat război Black Lives Matter. Pe cine a mai atacat președintele Americii

Donald Trump, furios de Ziua Independenței! A declarat război Black Lives Matter. Pe cine a mai atacat președintele Americii - Ziarul National

Pe fondul unor puternice frământări interne generate de manifestațiile împotriva rasismului și a valului de îmbolnăviri cu noul coronavirus, președintele american Donald Trump  a sărbătorit Ziua Independenței .

În acest an, din cauza pandemiei au lipsit, însă, festivitățile tradiționale în care americanii serbau cu parade, fanfare, grătare şi artificii impresionante.

Discurs de campanie electorală

La ceremonia organizată la Casa Albă, Donald Trump a avut un discurs care s-a apropiat mai mult de o campanie electorală, zice presa mainstream, mai degrabă decât unul specific zilei de 4 iulie.

„Suntem pe cale să învingem stânga radicală, marxiştii, anarhiştii, agitatorii şi jefuitorii”, a tunat Trump.

Preşedintele american Donald Trump a criticat, de asemenea, „mulţimile furioase” care au încercat să dărâme statui ale liderilor confederaţi şi ale altor personalităţi istorice, acuzându-i că încearcă să şteargă istoria SUA.

„Să vă fie clar, această revoluţie culturală a stângii are ca scop înlăturarea revoluţiei americane. Copiii noştri sunt învăţaţi în şcoală să-şi urască propria ţară”, a declarat preşedintele republican.

Donald Trump nu uită presa mainstream

„Împreună vom lupta pentru visul american şi îl vom apăra pentru a proteja şi a păstra modul de viaţă american care a început în 1492 când Columb a descoperit America. Nu vom permite niciodată unei mulţimi supărate să ne dărâme statuile, să ne şteargă istorie, să ne îndoctrineze copiii sau să calce în picioare libertăţile noastre” a declarat liderul de la Casa Albă.

Donald Trump a profitat de această ocazie și a atacat violent mass-media care „îşi acuză pe nedrept adversarii că sunt rasişti”.

„Cu cât minţiţi mai mult, cu cât calomniaţi (…) cu atât vom lucra pentru a spune adevărul şi vom câştiga”, a declarat Donald Trump.

China, marele dușman al SUA

Desigur, în discursul său neadecvat, totuși, pentru o asemenea ceremonie, președintele American nu a uitat să acuze autoritățile din China despre care spune că „ar trebui să fie trase la răspundere”.

Menționăm că din cauza pandemiei de coronavirus, au fost anulate în mai multe state americane festivitățile cu care oamenii erau obișnuiți.
Autoritățile din Florida anunţase un nou bilanţ record de contaminări, de 11.458 de cazuri în ultimele 24 de ore.
De asemenea, concertele şi artificiile au fost anulate în Atlanta şi Nashville. În oraşul texan Houston, focarul epidemiei din marele stat din sudul SUA, 4 iulie a fost sărbătorit online.

Discursul prezidenţial virulent a fost urmat de o paradă aeriană a unor avioane din al doilea război mondial şi de un spectacol al escadrilei Blue Angels, potrivit washingtonpost.com

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version