AcasăȘTIRI EXTERNES-a aflat pe surse! SUA ar urma să retragă personal din centre de comandă cheie ale NATO. Care ar fi țările afectate de măsură

S-a aflat pe surse! SUA ar urma să retragă personal din centre de comandă cheie ale NATO. Care ar fi țările afectate de măsură

S-a aflat pe surse! SUA ar urma să retragă personal din centre de comandă cheie ale NATO. Care ar fi țările afectate de măsură - Ziarul Nationalsursa foto: tvrinfo.ro

Statele Unite vor să reducă personalul staționat în centrele-cheie de comandă NATO, potrivit unor surse.

Statele Unite intenţionează să reducă numărul personalului staţionat în mai multe centre de comandă cheie ale NATO, o măsură ce ar putea intensifica îngrijorările din Europa cu privire la angajamentul Washingtonului faţă de alianţă, au declarat săptămâna aceasta pentru Reuters trei surse familiarizate cu această chestiune.

Ca parte a acestei măsuri, pe care administraţia Trump a comunicat-o unor capitale europene, SUA vor elimina aproximativ 200 de posturi din entităţile NATO care supraveghează şi planifică operaţiunile militare şi de informaţii ale alianţei, au declarat sursele – care au solicitat să rămână anonime.

Printre organismele care vor fi afectate, potrivit declarațiilor surselor, se numără Centrul de fuziune a informaţiilor NATO din Marea Britanie şi Comandamentul forţelor speciale aliate din Bruxelles.

Personalul STRIKFORNATO, cu sediul în Portugalia, care supervizează unele operaţiuni maritime, va fi, de asemenea, redus. La fel ca şi cel din alte câteva entităţi NATO similare, au declarat sursele.

Sursele citate nu au specificat motivul pentru care SUA au decis să reducă numărul de angajaţi dedicaţi rolurilor NATO. Însă aceste măsuri sunt în mare parte în concordanţă cu intenţia declarată a administraţiei Trump de a transfera mai multe resurse către emisfera vestică.

Postarea distribuită de președintele SUA

Schimbările sunt minore în comparaţie cu dimensiunea forţei militare americane staţionate în Europa şi nu indică neapărat o retragere mai amplă a SUA de pe continent. Ar fi de menționat, în tot acest context, faptul că aproximativ 80.000 de militari sunt staţionaţi în Europa, aproape jumătate dintre ei în Germania. Cu toate acestea, aceste măsuri sunt susceptibile să alimenteze îngrijorarea europeană cu privire la viitorul alianţei, care este deja în creştere, având în vedere intensificarea campaniei preşedintelui american Donald Trump de a lua Groenlanda de la Danemarca, ridicând perspectiva fără precedent a unei agresiuni teritoriale în cadrul NATO.

Marţi dimineaţă, preşedintele american, care urma să zboare spre Forumul Economic Mondial din Elveţia, a distribuit pe reţelele sociale postarea unui alt utilizator care identifica NATO ca o ameninţare pentru Statele Unite. Postarea descria China şi Rusia ca fiind doar „băieţi răi”.

Solicitat să comenteze, un oficial NATO a declarat că schimbările în rândul personalului american nu sunt neobişnuite şi că prezenţa SUA în Europa este mai mare decât a fost în ultimii ani. „Autorităţile NATO şi SUA sunt în contact strâns cu privire la poziţia noastră generală – pentru a se asigura că NATO îşi păstrează capacitatea robustă de descurajare şi apărare”, a declarat oficialul NATO. Însă nici Casa Albă şi nici Pentagonul nu au răspuns solicitărilor de comentarii.

Impact militar neclar, însă un impact simbolic evident

În tot acest context e de menționat faptul că Reuters nu a putut obţine o listă completă a entităţilor NATO care vor fi afectate de noua politică. Aproximativ 400 de membri ai personalului american sunt staţionaţi în cadrul entităţilor ce vor suferi reduceri, a declarat una dintre surse, ceea ce înseamnă că numărul total al americanilor din organismele NATO afectate va fi redus cu aproximativ jumătate.

Din câte au declarat sursele, în loc să-şi recheme membrii din posturile actuale, SUA vor refuza, în cea mai mare parte, să îi înlocuiască pe măsură ce aceştia părăsesc posturile. Reducerea vine în momentul în care alianţa traversează unul dintre cele mai tensionate momente diplomatice din istoria sa de 77 de ani.

Trump a ameninţat că se va retrage din NATO în timpul primului său mandat prezidenţial şi a declarat în campania electorală că îl va încuraja pe preşedintele rus Vladimir Putin să atace membrii NATO care nu şi-au plătit partea echitabilă pentru apărare. Dar în prima jumătate a anului 2025, el părea să se apropie de NATO, lăudându-i pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi pe alţi lideri europeni după ce aceştia au convenit să crească cheltuielile pentru apărare la summitul din iunie. În ultimele săptămâni, însă, administraţia SUA a provocat din nou îngrijorare în întreaga Europă.

La începutul lunii decembrie, oficialii Pentagonului au declarat diplomaţilor că Statele Unite doresc ca Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO, de la informaţii la rachete, până în 2027, un termen pe care oficialii europeni l-au considerat nerealist.

În primele săptămâni ale anului 2026, Trump şi-a reluat campania sa de lungă durată pentru achiziţionarea Groenlandei, un teritoriu al Danemarcei, înfuriind oficialii de la Copenhaga şi din întreaga Europă, mulţi dintre aceştia considerând că orice agresiune teritorială în cadrul alianţei ar marca sfârşitul NATO. În weekend, Trump a declarat că va impune tarife mai multor ţări NATO începând cu 1 februarie, din cauza sprijinului acordat suveranităţii Danemarcei asupra insulei. Acest lucru i-a determinat pe oficialii Uniunii Europene să ia în considerare impunerea unor tarife de retorsiune.

Interesul SUA pentru Groenlanda provoacă o dispută explozivă în Europa și NATO

„Interesul SUA pentru Groenlanda provoacă o dispută explozivă în Europa și NATO.

Donald Trump, furios din cauza rezistenței aliaților europeni față de eforturile sale de a anexa teritoriul autonom danez, a declarat pe 17 ianuarie că va impune taxe vamale de 10% asupra importurilor din opt țări europene – Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Olanda, Finlanda și Marea Britanie – care au trimis trupe acolo cu două zile înainte.

Într-o postare incoerentă pe rețelele sociale, Trump a acuzat aliații că au provocat „o situație foarte periculoasă pentru siguranța, securitatea și supraviețuirea planetei noastre”. El a afirmat că taxa de 10% va crește la 25% în iunie și va continua „până la momentul în care se va ajunge la un acord pentru achiziționarea totală a Groenlandei”.

În timp ce mii de groenlandezi și danezi au ieșit în stradă pentru a spune că teritoriul „nu este de vânzare”, liderii europeni au reacționat cu furie la amenințarea cu tarifele, relatează The Economist.”

Citiți mai multe AICI: Donald Trump ar putea câștiga o insulă și pierde un continent

Citiți și: Europa trebuie să ia în considerare scenariul de neimaginat pentru NATO

author avatar
Andrei Coman
189 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img