Cauta

Regele Charles al III-lea se va întâlni cu noul premier Liz Truss și se va adresa națiunii

Regele Charles al III-lea se va întâlni cu noul premier Liz Truss și se va adresa națiunii - Ziarul National

Regele Charles al III-lea face primele concedieri! Zeci de angajați rămân fără joburi

Charles, în vârstă de 73 de ani, a devenit monarh imediat după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a.

Regele Charles al III-lea urmează să se adreseze vineri supușilor, în vreme ce britanicii plâng moartea reginei Elisabeta a II-a, punând capăt unei istorii de peste 70 de ani.

Regele Charles va susține primul său discurs în calitate de monarh

Detaliile discursului său inaugural, care urmează să fie preînregistrate, nu au fost făcute publice imediat de către palat, ci fac parte din „Operațiunea London Bridge”.

Acesta se va întâlni cu noul premier Liz Truss și se va adresa națiunii, potrivit The Guardian. Tot vineri, clopotele vor bate la Westminster Abbey, la Catedrala Sf. Paul şi la Castelul Windsor.

Regele Charles al III-lea va decide durata perioadei de doliu a familiei regale, care este de așteptat să dureze o lună, în timp ce guvernul Regatului Unit va respecta cele 10 zile de comemorare oficială, când se desfășoară afaceri limitate.

Vor fi trase 96 de focuri de armă – câte unul pentru fiecare an al vieţii reginei – prin Hyde Park din centrul Londrei și din Turnul Londrei, vechea fortăreață regală de pe râul Tamisa.

Ultimele stiri

  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Criptomonedele și-au găsit un loc în strategia anti-elitistă a noii drepte americane
  • MINCIUNILE ies la suprafață. Ministerul Mediului REPARĂ ABIA ACUM rezerva de apă din zona Paltinu
  • De ce Ford se retrage din sectorul mașinilor full electrice
  • Australia a ignorat prea mult timp amenințarea islamistă
  • Chiar ne pregătim de război cu Rusia?
  • Exit mobile version