Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Un nou val de rachete lansat de Rusia, alarmă aeriană în toată țara

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Un nou val de rachete lansat de Rusia, alarmă aeriană în toată țara / Foto: printscreen

Rusia a lansat, luni, un nou baraj de rachete asupra Ucrainei, ceea ce a determinat populația să se îndrepte spre adăposturile din întreaga țară, în timp ce apărarea aeriană a intrat în acțiune.

Sirenele de raid aerian au răsunat în capitala Kiev și în întreaga țară, în ceea ce oficialii ucraineni au descris drept cel mai recent val de atacuri cu rachete rusești de la invazia din 24 februarie.

„Nu ignorați alarma”

„Rachetele au fost deja lansate”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene, Yuri Ignat. „Valul de rachete ar putea avea ca scop copleșirea apărării aeriene ucrainene în vederea pregătirii unor noi lovituri asupra infrastructurii, mai târziu în cursul zilei”, a declarat el în direct la televiziunea ucraineană.

Nu au existat informații imediate despre pagube sau victime, dar oficialii au fost citați de presa ucraineană spunând că în unele zone se puteau auzi explozii deasupra clădirilor, în timp ce sistemele de apărare antiaeriană intrau în acțiune, informează U.S. News.

Ulterior, autoritățile au anunțat doi morți într-o lovitură în sudul țării.

„Explozii sunt raportate în regiunile Donețk și Poltava. Anterior, au fost raportate explozii în regiunea Harkov. Alerta de raid aerian este în curs de desfășurare în toată Ucraina, cu excepția Crimeei ocupate și a regiunii Lugansk”, potrivit The Kyiv Independent.

„Nu ignorați alarma”, a declarat Andri Yermak, șeful staff-ului prezidențial ucrainean.

Fără apă și electricitate în mai multe orașe

Apa și electricitatea au fost întrerupte în mai multe orașe, au anunțat autoritățile ucrainene. Potrivit șefului administrației militare din Krivoi Rog, în centrul Ucrainei, „o parte a orașului este lipsită de electricitate, mai multe stații de pompare sunt deconectate”.

Operatorii din Odesa, port important din sud, și din Sumî, în nord-est, au raportat întreruperi de apă și, respectiv, de energie electrică. De asemenea, a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică în Nikolaiev, în sud, potrivit primarului Oleksandr Sienkevici.

Forțele rusești au vizat din ce în ce mai mult instalațiile energetice ucrainene în ultimele săptămâni, pe măsură ce s-au confruntat cu eșecuri pe câmpul de luptă, provocând întreruperi majore de energie electrică pe măsură ce se instalează iarna.

Potrivit Kievului, 507 localități ucrainene se aflau duminică fără electricitate, în urma loviturilor rusești din ultimele săptămâni, care au afectat în mare măsură rețeaua națională de electricitate.

Ultimele stiri

  • Fermierii din Vrancea au ajuns la disperare. Bieţii oameni au crezut că rachetele anti-grindină alungă ploaia şi le-au atacat cu pietre! (VIDEO)
  • Medicii de la Spitalul Foișor au făcut anunţul despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Fanii actorului, fără reacţie!
  • Mugur Isărescu încasează o pensie uriaşă de la statul român. La aceşti bani se adaugă salariul incredibil şi indemnizaţia de la Academia Română
  • Se schimbă buletinele, în România! Modificări la CNP, după punerea în funcțiune a Sistemului Informatic Integrat
  • Joe Biden, ameninţat cu punerea sub acuzare! Liderului de la Casa Albă i se aduc acuze foarte grave
  • Pensionarii vor întoarce banii cu lopata. Categoria care are dreptul la dublă recalculare. Vezi dacă eşti pe lista lor!
  • Coşul de cumpărături al lui Marcel Ciolacu s-a scumpit mult în doar câteva luni. Cu 100 lei nu te mai desurci!
  • Cu Lamborghini-ul către un nou mandat la şefia CJ Prahova? PSD, atac la Iulian Dumitrescu (FOTO)
  • Horoscop – sâmbătă, 11 mai 2024. Trebuie să gestionaţi mai bine situaţiile stresante!
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Exit mobile version