Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Americanii recunosc: au mai pierdut un om. Al treilea mercenar SUA luat prizonier de ruși?

armata

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Americanii recunosc: au mai pierdut un om. Al treilea mercenar SUA luat prizonier de ruși? / foto: military.com

Un al treilea american, veteran al Marinei militare, a fost dat dispărut în Ucraina. Identitatea sa a fost confirmată de familie. Grady Kurpasi a dispărut în Herson, în luna aprilie, și se bănuiește că și el a ajuns prizonierul rușilor.

Soţia lui Grady, Heeson Kim, şi alţi prieteni apropiaţi au vorbit pentru ultima dată cu el între 23 şi 24 aprilie, a declarat pentru CNN un prieten de familie, George Heath.

Grady Kurpasi a dispărut la sfârșitul lunii aprilie

Departamentul de Stat american l-a dat dispărut din data de 28 aprilie, dar nu a comentat nimic pe marginea subiectului.

Kurpasi a activat timp de 20 de ani în Marina militară americană, trecând în rezervă în noiembrie 2021. El a ales să meargă ca mercenar în Ucraina și acolo a fost trimis în linia întâi a frontului, a povestit Heath.

Americanul a ajuns în Ucraina în 7 martie, iar în 21 martie a sosit la Kiev. El şi alţi membri ai legiunii străine au avut sarcina să activeze la un post de observaţie în apropiere de Herson. Asta s-a întâmplat la sfârşitul lui aprilie, în perioada când Kurpasi a întrerupt legătura cu soţia sa şi cu prietenii din SUA.

Informația că un al treilea mercenar american ar fi putut cădea în mâinile rușilor a fost confirmată joi, 16 iunie, într-un briefing de presă, de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Americanul Grady, în aceeași echipă cu britanicul Andrew Hill, capturat de ruși

În Ucraina, Grady a făcut parte din același grup ca britanicul Andrew Hill, care a fost capturat în aceeași zonă și la aceeași dată.

Bărbatul s-a alăturat pușcașilor marini americani după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și a avut patru misiuni în timpul serviciului său, dintre care trei în Irak. A fost decorat de mai multe ori în timpul serviciului său militar și a obținut mai multe distincții, inclusiv medalia Purple Heart, medalia Serviciului Național de Apărare și medalia expediționară Războiul global împotriva terorismului. La un moment dat a slujit la USAG CAMP HUMPHREYS din Republica Coreea, de unde este și soția sa.

Vă amintim că doi veterani americani care luptau în Ucraina au fost capturați de ruși, în Ucraina. Este vorba despre Alex Drueke, fost sergent din US Army, de 39 de ani, care a servit în Irak, și de Andy Tai Ngoc Huynh, un fost pușcaș marin în vârstă de 27 de ani, scrie New York Times.

Ultimele stiri

  • „Mogadiscio pe Mediterana”. Nimeni nu conduce Gaza
  • Garanții de împrumut pentru Ucraina. Occidentalii visează „profituri excepționale” din activele înghețate ale Rusiei
  • Consecințele isteriei climatice: protecționismul va bântui industria energiei regenerabile
  • Mai tare ca Oțelul!
  • Prietenia fără limite: Xi-Putin!
  • De ce China câștigă cursa armelor. Povestea unui “geniu incontestabil”
  • Sustenabilitatea, tema dezbătută de Ziua Mondială a Metrologiei
  • Cea mai mare economie din lume nu se descurcă fără migranți
  • Alina Gorghiu mai este și refuzată. Malta a decis să respingă cererea de extrădare a prințului Paul
  • Cea mai bună alegere din Europa pentru investitorii financiari
  • Exit mobile version