Cauta

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Americanii antrenează trupe ucrainene în Germania!

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Americanii antrenează trupe ucrainene în Germania! - Ziarul National

RĂZBOI ÎN UCRAINA. Macron și-a trimis luptătorii de elită din Forţele Speciale să lupte pentru Kiev

Armata americană a început să antreneze militari ucraineni în baze de pe teritoriul Germaniei, anunţă Departamentul american al Apărării.

Aceste eforturi intervin după instruirea iniţială pentru utilizarea sistemelor de artilerie, pe care militarii ucraineni au primit-o în altă parte.

Vom avea acţiuni de pregătire pentru folosirea sistemelor radar şi a vehiculelor blindate care sunt incluse în pachetul de asistenţă pentru securitate aprobat recent”, a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Ucrainenii, antrenaţi în 3 ţări

John Kirby a precizat că Germania reprezintă doar una dintre cele trei ţări în care armata americană va antrena militari ucraineni în afara Statelor Unite. Celelalte două ţări nu au fost dezvăluite.

Acţiunile de instruire vor fi efectuate în principal de instructori din cadrul Gărzii Naţionale din Florida.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este recunoscător Statelor Unite, preşedintelui Joe Biden şi Congresului pentru “echivalentul celebrului program Împrumut şi Închiriere”, despre care a afirmat că “a ajutat mult în lupta împotriva naziştilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.

Un expert militar rus a vorbit la televiziunea de stat despre un lagăr uriaş instalat de armata rusă în regiunea Doneţk. Denumit “lagăr de filtrare”, acesta are o capacitate de 100.000 de persoane.

Ultimele stiri

  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • Exit mobile version