Cauta

Proteste însângerate în Peru! Numeroase victime în încleștările violente cu poliția – VIDEO

peru

Proteste însângerate în Peru! Numeroase victime în încleștările violente cu poliția - VIDEO / captură video

Două persoane şi-au pierdut viaţa şi cel puţin cinci au fost rănite duminică în cursul manifestaţiilor tot mai mari împotriva preşedintei Peru, Dina Boluarte.

CNN vorbește despre cel puțin 20 de răniți, inclusiv 4 ofițeri de poliție.

Proteste violente în toată țara

Protestele s-au înmulţit în toată ţara, în special în oraşele din nord şi în Munţii Anzi. Mii de persoane s-au mobilizat pe străzile din Cajamarca, Arequipa, Tacna, Andahuaylas, Cusco şi Puno, cerând eliberarea fostului şef al statului şi noi alegeri şi îndemnând la grevă naţională.

Violenţele au reînceput a doua zi cu tiruri de gaze lacrimogene ale poliţiei şi pietre aruncate de manifestanţi. Întăriri cu trupe speciale ale poliţiei urmau să sosească cu avionul pentru a ţine sub control demonstraţiile, potrivit forţelor de ordine.

Andahuaylas, situată în regiunea Apurimac, este regiunea de origine a Dinei Boluarte, considerată „trădătoare” de partizanii preşedintelui demis. Secţia de poliţie din Huancabamba, un oraş din Apurimac, a fost incendiată, potrivit radioului RPP.

Violence erupts in deadly protests in Peru

Tensiuni la Lima, după lovitura de stat eșuată

La Lima, între 1.000 şi 2.000 de persoane au manifestat în faţa Congresului strigând „Castillo, nu eşti singur, poporul te susţine” şi fluturând pancarte în care acuzau „Dina (Boluarte) şi Congresul” că sunt „şobolani corupţi”.

Ei au fost împrăştiaţi cu gaze lacrimogene duminică la începutul serii. Lima i-a întors întotdeauna spatele lui Castillo, un profesor de şcoală rurală şi lider sindical deconectat de elite, în timp ce era susţinut de regiunile andine de la alegerile din 2021.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Comunicat de presă PROMOTION UNIC CONSULTING SRL
  • Horoscop 2 iulie 2025 – Va fi o zi liniștită
  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Ritmul mesei contează: De ce mâncatul pe fugă îți afectează sănătatea mai mult decât crezi
  • Exit mobile version