Cauta

Politica „eco” de la Bruxelles. Comisia Europeană prelungește autorizația pentru controversatul erbicid glifosat

Politica „eco” de la Bruxelles. Comisia Europeană prelungește autorizația pentru controversatul erbicid glifosat / Foto: printscreen

Comisia Europeană a prelungit, vineri, autorizația UE pentru utilizarea controversatului erbicid glifosat, până la sfârșitul anului 2023, potrivit oficialilor Comisiei. Autorizația urma să expire la 15 decembrie.

 

Executivul european a cerut țărilor UE, la începutul acestui an, să aprobe o prelungire cu un an a autorizației, după ce Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a anunțat că nu va putea încheia un proces de evaluare a riscurilor folosirii erbicidului glifosat, până cel puțin în iulie 2023.

Prelungirea autorizației, „obligație legală”

Concluziile EFSA, așteptate inițial în septembrie, sunt esențiale pentru decizia Comisiei și a țărilor membre ale blocului comunitar de a aproba sau nu din nou erbicidul.

Controversata substanță chimică, despre care criticii spun că are legătură cu cancerul și că poate avea un impact negativ asupra insectelor și a nevertebratelor marine, a fost reaprobată ultima dată pentru utilizare în UE în 2017, informează Politico.

În luna mai a acestui an, Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) a concluzionat că glifosatul nu este cancerigen, dar poate provoca leziuni oculare grave și este toxic pentru viața acvatică.

După ce țările membre nu au reușit să ajungă la o decizie majoritară la voturile din octombrie și noiembrie, Comisia Europeană a declarat că are „obligația legală” de a prelungi autorizația pentru utilizarea glifosatului până când EFSA își va publica concluziile anul viitor. Autorizația de un an va expira la 15 decembrie 2023.

Ultimele stiri

  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 4 septembrie 2025 – Astăzi veți avea o mare abilitate în relațiile cu oamenii
  • Alege ce citești
  • Strategia familiei Trump pentru criptomonede
  • Ilie Bolojan, haiducul pe invers – ia de la săraci și dă la bogați
  • Tarifele americane și concurența chineză vor îngropa industria chimică din Europa?
  • Occidentul vede palestinienii doar ca victime
  • Mesajul noilor arme ale Chinei
  • Copiii și stilul de viață post-pandemic în România: între ecrane, mișcare și alimentație
  • Google evită divizarea, dar trebuie să partajeze date cu rivalii
  • Exit mobile version