Cauta

Papa Francisc, față în față cu liderul musulmanilor șiiți din Irak. Întâlnire istorică la Najaf (FOTO)

Papa francisc

Papa Francisc, față în față cu liderul musulmanilor șiiți din Irak. Întâlnire istorică la Najaf (FOTO)

Este pentru prima oară în istorie când liderul catolicilor întâlnește cea mai înaltă autoritate religioasă pentru majoritatea musulmanilor şiiţi din Irak şi din lume. Marele ayatollah Ali al-Sistani l-a primit, sâmbătă, pe Papa Francisc la locuinţa sa modestă din oraşul sfânt Najaf. Întâlnirea lor s-a desfăşurat în spatele ușilor închise și a durat circa 50 de minute.

Întâlnirea istorică dintre cei doi lideri religioşi a avut loc, sâmbătă, fără prezenţa presei sau a altor invitaţi, transmite Reuters. Marele ayatollah, în vârstă de 90 de ani, a acceptat întrevederea cu Suveranul Pontif, de 84 de ani, cu condiţia să fie una privată.

În urma întrevederii au fost făcute publice două lucruri. Primul, o fotografie cu cei doi bărbaţi: marele ayatollah, cu turbanul negru al descendenţilor profetului Mahomed şi ţinută asortată, iar la stânga sa Papa Francisc, îmbrăcat cu totul în alb şi flancat de doi cardinali cu pelerine roşii şi negre. Al doilea, un comunicat al biroului marelui ayatollah.

foto Mediafax

Ayatollahul Ali al-Sistani: „Creștinii din Irak trebuie să trăiască în pace”

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul Ayatollahului, dialogul Papei și al Marelui ayatollah care a avut loc în spatele ușilor închise a abordat subiectul „pacea”. Liderul şiit a vorbit despre „nedreptate, sărăcie, lipsă de justiţie socială, persecuţie religioasă şi intelectuală, precum şi războaie, violenţă, blocaje economice şi relocări forţate suferite de mai multe popoare din regiunea noastră, în special de poporul palestinian din ţările ocupate”, relatează CNN.

Pope Francis meets top Shiite cleric on second day of historic Iraq visit

Totodată, ayatollahul „şi-a exprimat preocuparea faţă de cetăţenii creştini care ar trebui să trăiască precum ceilalţi irakieni în pace şi siguranţă, bucurându-se de toate drepturile constituţionale la care sunt îndreptăţiţi”, scrie BBC.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version