Cauta

Nemţii au aflat ce pensie va primi Angela Merkel, iar suma este impresionantă!

merkel angela

Nemţii au aflat ce pensie va primi Angela Merkel, iar suma este impresionantă!

Angela Merkel se pregăteşte să spună „Adio!” funcţiei de cancelar al Germaniei. Din septembrie, nu va mai îndeplini acest rol. Asta înseamnă că femeia în vârstă de 67 de ani se va pensiona.

Jurnaliştii nemţi au aflat ce pensie va avea Merkel. Sua este cu adevărat impresionantă

Angela Merkel, pensie de 15.000 euro

Cancelarul german va primi o pensie lunară de circa 15.000 de euro după ce îşi va încheia mandatul în fruntea guvernului federal, potrivit unui calcul efectuat vineri de Asociaţia contribuabililor germani.

Calculul a ţinut cont de numeroşii ani petrecuţi de Merkel în parlamentul german, dar şi de vechimea sa în posturi de ministru în guvernul federal şi de cancelar.

Cine o înlocuieşte pe Merkel?

Ca toţi foştii cancelari şi preşedinţi germani, Angela Merkel va avea dreptul să ţină un birou după ce îşi va încheia cariera politică.

De asemenea, fosta şefă a guvernul federal va primi bani pentru un manager al acestui birou, doi asistenţi, un dactilograf şi un şofer.

După alegerile generale care vor avea loc în toamnă, având în vedere poziția dominantă a CDU pe scena politică de la Berlin, centristul Armin Laschet va fi, cel mai probabil, viitorul Cancelar al Germaniei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citesti
  • Nicușor Dan la 100 de zile de mandat: președintele care nu e lider
  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Clanker, skibidi, rizz. De ce internetul venerează argoul
  • Exit mobile version