Cauta

Morți și răniți, drumuri crăpate, uriașă pană de curent. Ce a lăsat în urmă cutremurul de 6,4 din California – FOTO&VIDEO

Morți și răniți, drumuri crăpate, uriașă pană de curent. Ce a lăsat în urmă cutremurul de 6,4 din California – FOTO&VIDEO / Foto: Twitter

Cel puțin două persoane au murit marți, în nordul Californiei, după ce un cutremur puternic produs în largul coastei americane a provocat alunecări de teren și a lăsat fără curent electric zeci de mii de oameni.

Cutremurul cu magnitudinea 6,4 s-a produs în cursul nopții la aproximativ 40 de kilometri sud-vest de orașul portuar Eureka, în comitatul Humboldt, în California, SUA, potrivit Institutului american de geofizică (USGS).

74.000 de locuințe, fără curent electric

În această zonă, situată la mai mult de patru ore de mers cu mașina de San Francisco, „două persoane au murit în urma unor urgențe medicale în timpul și/sau imediat după cutremur”, a precizat comitatul într-un comunicat, fără alte detalii. Unsprezece persoane au fost, de asemenea, rănite, a precizat comitatul.

6.4 earthquake shakes Northern California: At least 2 dead, 12 hurt in Humboldt County

Cutremurul a provocat, de asemenea, pagube materiale semnificative, iar peste 74.000 de locuințe și magazine au rămas fără energie electrică până la prânz, potrivit site-ului specializat PowerOutage. „Evaluarea pagubelor este în curs de desfășurare”, dar cutremurul a provocat deja „pagube semnificative” la conductele de gaz și apă din zonă, potrivit biroului local al șerifului, informează Le Figaro.

Seismul a crăpat asfaltul

Cutremurul a fisurat un drum care duce spre micul oraș Fernbridge, potrivit fotografiilor postate pe Twitter de Dania Romero, un reporter al postului local de televiziune KAEF.

Deadly 6.4-magnitude earthquake hits Northern California

Mai multe fotografii și videoclipuri de pe rețelele de socializare arată geamuri sparte, obiecte răsturnate de cutremur și un raion de supermarket plin de produse căzute de pe rafturi. De asemenea, au avut loc căderi și mici alunecări de pietre de-a lungul unui drum care leagă comitatul Humboldt de centrul Californiei.

Statul din vestul SUA este zguduit în mod regulat de cutremure. Potrivit seismologilor, este aproape sigur că un cutremur capabil să provoace distrugeri pe scară largă va lovi California în următorii 30 de ani.

Northern California Earthquake: 2 people dead, 12 hurt in Humboldt County

În 1994, un cutremur cu magnitudinea 6,7 în Northridge, la nord-vest de Los Angeles, a ucis cel puțin 60 de persoane și a provocat pagube estimate la 10 miliarde de dolari. În 1989, un cutremur cu magnitudinea 6,9 în San Francisco a ucis 67 de persoane.

Ultimele stiri

  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Breaking News: Donald Trump, condamnat! L-au găsit vinovat în procesul cu Stormy Daniels
  • Comunicat de presă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Dolj
  • Rezultatele activității Transgaz în trimestrul I 2024
  • Horoscop 31 mai 2024 – Vă veți regăsi sănătatea și stilul de viață
  • Poza Zilei
  • Alege ce citești
  • Iohannis joacă alba-neagra cu viitorul României
  • Exit mobile version