Cauta

Mega-operațiunea „Monopoly Market”, pe trei continente: 288 de dealeri arestați de Interpol! / Ce se vinde pe dark web

sursa foto: ziare.com

O mega-operațiune derulată pe trei continente a dus la peste 280 de arestări și la confiscarea unei sume uriașe – în numerar și monedă virtuală, dar și a unei cantități semnificative de droguri.

Operațiunea a fost coordonată de Europol și a implicat nu mai puțin de nouă țări. Oamenii legii au închis platforma ilegală „Monopoly Market”. Europol a anunțat că au fost arestați 288 de suspecți implicaţi în cumpărarea sau vânzarea de droguri prin intermediul dark web.

Au fost confiscate sute de kilograme de droguri și 117 arme de foc

S-a mai aflat că au fost confiscate aproape 51 de milioane de euro – în numerar şi monedă virtuală, dar și droguri și arme. Și anume au fost confiscate peste 50,8 milioane de euro în numerar şi monede virtuale, 850 de kilograme de droguri şi 117 arme de foc, se precizează într-un comunicat al Europol. Printre drogurile confiscate se numără peste 258 kg de amfetamine, 43 kg de cocaină, 43 kg de MDMA şi peste 10 kg de LSD şi pastile de ecstasy.

Operaţiunea a avut numele de cod SpecTor și a presupus acţiuni în Austria, Franţa, Germania, Olanda, Polonia, Brazilia, UK, Statele Unite şi Elveţia.

sursa foto: europol.europa.eu

Conform sursei citate, s-au făcut arestări în SUA (153), Regatul Unit (55), Germania (52), Țările de Jos/Olanda (10), Austria (9), Franța (5), Elveția (2), Polonia (1) și Brazilia (1).

Această operaţiune, desfăşurată pe trei continente, „transmite un mesaj puternic infractorilor de pe dark web”, a subliniat directorul executiv al Europol, Catherine De Bolle, citată în comunicat. „Forţele internaţionale de aplicare a legii au mijloacele şi capacitatea de a vă identifica şi de a vă trage la răspundere pentru activităţile dvs. ilegale, chiar şi pe dark web”, a subliniat aceasta.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version