Cauta

Masacru în SUA. Cel puţin cinci morţi şi şase răniţi în sediul unei bănci din Kentucky – VIDEO

politia

Atac armat la o bancă din Louisville, SUA. Cel puțin cinci persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite.

Atacul armat a avut loc luni, 10 aprilie, lângă stadionul Slugger Field, în centrul orașului american Louisville, Kentucky, și s-a soldat cu mai multe victime, potrivit autorităților americane.

Atacatorul era angajat al băncii

Atacatorul, Connor Sturgeon, în vârstă de 23 de ani, era înarmat cu o pușcă atunci când a început să tragă la Old National Bank, unde era angajat. Suspectul a fost împușcat mortal de polițiști, au transmis autoritățile.

Potrivit unei surse federale, citate de NBC News, bărbatul înarmat era angajat al băncii Old National și ar fi avut probleme de sănătate mintală.

Cele patru persoane ucise în atacul armat au fost identificate de poliție drept Joshua Barrick, 40 de ani, Thomas Elliot, 63 de ani, Juliana Farmer, 45 de ani și James Tutt, 64 de ani.

Un polițist, printre răniți

Printre cei nouă răniți se numără și Nickolas Wilt, un polițist în vârstă de 26 de ani care a fost împușcat în cap. A suferit o intervenție chirurgicală pe creier și se află în stare critică, dar stabilă.

Președintele Joe Biden a condamnat luni atacul din Kentucky, cerând republicanilor din Congres să acționeze, după acest nou grav incident armat, relatează CNN.

„Încă o dată, națiunea noastră deplânge un act fără sens de violență cu arme. Jill și cu mine ne rugăm pentru viețile pierdute și afectate de împușcăturile de astăzi (n.r. – luni). Prea mulți americani plătesc prețul inacțiunii cu viața lor. Când vor acționa republicanii din Congres pentru a ne proteja comunitățile?”, a transmis Joe Biden.

O imagine video transmisă de un martor, prezintă o scenă haotică la Old National Bank din centrul orașului Louisville.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version