Cauta

Lumea arabă sună adunarea. Începe războiul!

luma araba

luma araba

Război diplomatic fără precedent la nivelul întregii planete. Israelul și-a propus să anexeze o parte din Cisiordania ocupată. Palestinienii cer ajutor americanilor pentru stoparea anexărilor israeliene.

Planul de pace al preşedintelui Donald Trump e bazat pe o soluţie „cu două state” şi prevede crearea unui stat palestinian cu teritoriu, autoritate şi suveranitate limitate.
Printre numeroasele puncte sensibile ale planului se numără acordarea suveranităţii Israelului asupra Văii Iordaniei. Această vastă zonă strategică din Cisiordania ocupată este „vitală” pentru Israel

Conflictul israelo-palestinian reapare progresiv pe scena regională și internațională.

Iordania a ameninţat luna trecută că se gândește să-și reconsidere relaţiile cu statul israelian dacă acesta îşi duce la bun sfârşit planurile de anexare. Trebuie amintit că Iordania este singura ţară arabă care în afară de Egipt a încheiat un acord de pace cu Israelul.

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a reiterat marţi opoziţia ţării sale faţă de proiectul israelian de anexare. „Orice acţiune unilaterală israeliană vizând anexarea teritoriului în Cisiordania este inacceptabilă şi subminează şansele păcii şi stabilităţii în regiune”, a declarat regele într-o conferință cu congresmani.

Acesta a subliniat „necesitatea de a pune capăt conflictului israeliano-palestinian pe baza unei soluţii cu două state” şi a reafirmat „importanţa stabilirii unui stat palestinian independent, suveran şi viabil între frontierele din 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală”, a indicat palatul regal.

Guvernul israelian urmează să se pronunţe începând cu 1 iulie cu privire la punerea în aplicare a planului lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu.

Cu această ocazie, ministrul de externe iordanian, Ayman Safadi, și-a dat întâlnire, joi, la Ramallah, unde se află sediul Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, transmite Agerpres.

Această vizită este un eveniment rar al diplomaţiei iordaniene.

Ultimele stiri

  • S-a dat drumu’ la bombardieri! Niciun sezon estival fără teribilişti blocaţi cu bolizii în nisip, la mare, la Eforie Nord. Ce amendă a primit (VIDEO)
  • Emoţii şi în Armenia! Elicopterul care îl transporta pe premierul Nikol Paşinian, aterizare de urgenţă
  • Circ la Cernavodă! Primarul ar fi fost bătut în plină stradă de un preot și de o femeie (VIDEO)
  • Reacţia lui Marcel Ciolacu în dosarul Coldea – Dumbravă: „Partidul principal al penalilor a devenit USR”
  • Val de companii străine care deschid afaceri în România, atrase de măsurile și investițiile susținute de PSD
  • Nicușor Dan recunoaște că e incapabil să rezolve problemele din Capitală. Traficul și apa caldă, peste alte două mandate
  • Incident aviatic cu un avion Tarom. Aeronava s-a întors pe aeroportul din Paris!
  • România se implică puternic pe front. Decizia cu efect direct asupra tancurilor Abrams ne poate transforma într-o ţintă
  • Cum se apără Florian Coldea după ce a dat 15 ore „cu subsemnatul” la DNA. Fostul general SRI, plasat sub control judiciar!
  • Horoscop – sâmbătă, 25 mai 2024. Toate zodiile au parte de schimbări în bine, dar sub aspecte diferite
  • Exit mobile version