Cauta

Locomotiva UE tremură deja. În plină vară, germanii rup stocurile la radiatoare electrice

Locomotiva UE tremură deja. În plină vară, germanii rup stocurile la radiatoare electrice / Foto: printscreen

În Germania, teama de întreruperea aprovizionării cu gaz rusesc la iarnă îi face pe mulți oameni să cumpere radiatoare electrice, plină vară.

De teama unei posibile penurii de gaz pentru iarnă, germanii au început deja să cumpere încălzitoare auxiliare pentru casele lor. Dar, din cauza cererii mari, nu mai există radiatoare electrice pe piață.

Stocurile sunt complet epuizate

Potrivit companiei de cercetare de piață GFK, 600.000 de încălzitoare electrice au fost vândute în Germania în primele șase luni ale anului 2022. Vânzările au crescut cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie Euronews.

„Toată lumea vrea să cumpere încălzitoare electrice, dar stocurile sunt complet epuizate. Noile încălzitoare ar putea sosi în septembrie, octombrie sau noiembrie. Nicio companie nu poate spune dacă acestea vor fi livrate sau nu. Pentru că în acest moment totul este complet vândut”, explică Daniel Strenger, vânzător în magazinul de electronice Eisen Döring din Berlin.

În acest magazin, radiatoarele se vând ca pâinea caldă. „Mi-e teamă pentru viitor. Dacă nu am încălzire și avem probleme de sănătate, vom avea nevoie cel puțin de o baie care să fie caldă. Poate nu vom putea face un duș cu apă caldă, nu știu”, spune Petra, care caută un încălzitor pentru iarnă.

„Ni s-a spus deja că la Berlin sau în țară termostatele ar trebui să fie coborâte de la 22 de grade la 17 sau chiar mai jos”, spune expertul în combustibili fosili Thomas O’Donnell.

Cancelarul german Olaf Scholz a deschis miercuri calea pentru o prelungire a duratei de funcționare a celor trei centrale nucleare rămase în Germania, Berlinul temându-se de o criză energetică, în condițiile în care disputa cu Rusia privind gazele naturale persist.

Germania a decis, în principiu, să renunțe treptat la energia nucleară la sfârșitul acestui an. Cu toate acestea, lipsa livrărilor de gaz rusesc către Germania în contextul războiului din Ucraina a ridicat problema menținerii în funcțiune a centralelor rămase mai mult decât era planificat. Berlinul va trebui să ia o decizie în următoarele săptămâni pe baza unui raport de expertiză, al doilea de acest fel.

Ultimele stiri

  • Cine este rivalul lui Klaus Iohannis pentru funcția de comisar pentru Apărare în cadrul Comisiei Europene
  • Nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai. Instanța analizează cererea de schimbare a încadrării juridice/Vlad Pascu ar urma să fie prezent în sală
  • Comunicat de presă CLOUDSYS TELECOM S.R.L.
  • S-au ascos armele în campania electorală. La propriu! A tras cu pistolul lângă Bucureşti
  • Alertă la o clinică de pediatrie din Cluj-Napoca, în urma izbucnirii unui incendiu. Zeci de copii și părinți, evacuați
  • Emmanuel Macron, hotărât să-l enerveze pe Vladimir Putin! Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage şi îi va instrui piloţii
  • Comunicat de presă GEMITE RO SRL
  • Poza Zilei
  • Horoscop 7 iunie 2024 – Uitați de problemele vechi
  • Pe Ciolacu nu l-au mulțumit nici Băsescu nici Iohannis
  • Exit mobile version