Cauta

Joe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru drepturile LGBT

Joe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru drepturile LGBT - Ziarul National

Joe Biden promite să facă o prioritate a mandatului său legea pentru drepturile LGBT (foto: Twitter/Joe Biden)

Candidatul democrat la scrutinul pentru prima funcție în Statele Unite a dat asigurări, într-un interviu recent, că adoptarea aşa-zisei Legi a Egalităţii (Equality Act) va fi prioritară, spunând că speră că o va promulga în primele 100 de zile ale mandatului său. În cazul în care va câștiga alegerile din 3 noiembrie, firește.

“Voi face din adoptarea Legii Egalităţii o prioritate de vârf în primele mele 100 de zile, prioritate căreia Donald Trump i se opune”, a susținut Joe Biden, citat de Reuters.

Joe Biden a acordat un interviu – via email- Philadelphia Gay News, în care s-a angajat, totodată, să promoveze drepturile acestei comunităţi pe plan internaţional, punând egalitatea lor în centrul diplomaţiei SUA, în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale și va ajunge la Casa Albă.

De altfel, din câte remarcă sursa citată, Biden a susţinut drepturile persoanelor din comunitatea LGBT – formată din lesbiene, gay, bisexuale și transgenderi- şi ca vicepreşedinte în mandatul lui Barack Obama (2009-2017). Și cu toate că nu e prima oară când candidatul democrat la prezidențialele din 2020 din SUA pledează pentru Equality Act, prioritatea pe care a acordat-o în acest interviu este însemnată, dat fiind contextul provocat de pandemia COVID.

Mai mult, potrivit aceleiași surse, e de avut în vedere și faptul că Administraţia Trump s-a opus Legii Egalităţii, în ideea că aceasta ar ”submina drepturile parentale şi libertatea de conştiinţă”.

Ultimele stiri

  • Tehnologia alimentează câștigurile acțiunilor. Aurul, argintul și cuprul, la niveluri record
  • Nicușor Dan contra Justiției, linia roșie a statului de drept
  • Comisia Europeană, pusă la zid. Evaluare neuniformă a PNRR-urilor și standarde duble
  • A murit Chris Rea. Cântărețul avea 74 de ani/VIDEO
  • Avertismentul specialiștilor. Energia produsă din gaze naturale, de 2,4 ori mai scumpă decât cărbunele
  • Turcia fierbe! Patronul lui Fenerbahçe, acuzat pentru trafic de droguri
  • Divizata UE trebuie să se extindă mai mult?
  • Am ajuns batjocura UE. Toate statele au votat pentru închiderea zootehniei din România
  • Scrisoare legendară de la Mauro Icardi pentru Hagi
  • Guvernul suspendă temporar interdicția cumulului pensie-salariu în Educație. Anunțul ministrului Daniel David
  • Exit mobile version