Cauta

Joe Biden a anunţat COŞMARUL pentru femeile care vor să AVORTEZE! Va fi mare SCANDAL

Joe Biden a anunţat COŞMARUL pentru femeile care vor să AVORTEZE! Va fi mare SCANDAL - Ziarul National

REVOLUȚIE în SUA, după decizia Curții Supreme! Avortul a divizat America, proteste de amploare - VIDEO

Decizia Curţii Supreme a SUA privind avortul anulează jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic ‘Roe v. Wade’ din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.

Hotărârea nu scoate în afara legii avorturile, dar restabileşte situaţia când fiecare stat al federaţiei era liber să le autorizeze sau nu şi menţine o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

Vor aresta autorităţile femeile?

Joe Biden a anunţat că e posibil ca autoritățile unor state să încerce să aresteze femeile care merg să facă avort în alt stat unde lucru acesta este permis.

Și presupun că oamenii nu cred că se va întâmpla. Dar se va întâmpla, și va transmite întregii țări că aceasta este o problemă uriașă care va merge mai departe, adică le vor fi afectate și alte drepturi de bază”, a spus Biden.

Liderul de la Casa Albă a adăugat că guvernul federal va acționa pentru a proteja femeile care trebuie să meargă în alt stat să facă un avort și pentru a le asigura accesul la medicamente în statele în care aceste proceduri sunt interzise.

Ce state vor interzice avortul

Se pare că avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

Astfel, state ale SUA conduse de republicani (conservatori), printre care Missouri, Kentucky, Louisiana sau Dakota de Sud au anunţat la scurt timp după acest verdict că interzic avortul, în timp ce state conduse de democraţi (progresişti), precum New York, California, Oregon şi Washington au anunţat că vor apăra dreptul la avort.

Ultimele stiri

  • De ce sărbătorim Ziua Culturii Naționale în ziua în care s-a născut Mihai Eminescu? Curiozități despre omul din spatele mitului
  • Dani Mocanu cere la ICCJ anularea condamnării pentru tentativă la omor. Unde se află acum manelistul și fratele său
  • Sindicaliștii o pun la punct pe Diana Buzoianu: ”Schimbarea oamenilor din funcții nu înseamnă reformă”
  • Donald Trump distruge ordinea mondială?
  • Geopolitică și comerț în emisfera vestică. China nu se teme de SUA
  • „Doctrina Donroe” va alimenta mișcările piețelor financiare
  • Panică într-o unitate de învățământ din țară. Bucăți din tavanul unui liceu recent renovat, prăbușite într-o sală de clasă. Un elev, rănit în urma incidentului
  • Guvernul României nu mai are loc de români
  • Șeful ANPC „demolează” planul lui Bolojan privind concedierile: „O abordare simplistă și periculoasă”. Ce avertisment lansează
  • VIDEO. Incendiu puternic la o casă din Capitală. Două persoane care au suferit arsuri, transportate la spital
  • Exit mobile version