Dolarul a avut o evoluție spectaculoasă, crescând cu peste 10% față de alte monede importante de la începutul anului.
Pentru țările în curs de dezvoltare, de la Sri Lanka la Argentina, creșterea dolarului a făcut ca serviciul datoriilor denominate în dolari, care era deja o sarcină dificilă, să devină practic imposibil.
Pentru Banca Centrală Europeană, a existat jena de a vedea cum euro a scăzut la paritate față de dolar.
Pentru Banca Japoniei, există faptul că yenul a fost cea mai slabă performanță a monedei țărilor avansate de pe planetă în acest an.
Motivul pentru care dolarul s-a întărit nu este un mister. Văzând atât inflația ridicată, cât și creșterea puternică, Rezerva Federală a crescut ratele dobânzilor mai rapid decât alte bănci centrale mari, atrăgând fluxuri de capital către SUA. Acolo se țes interesele financiare globale.
BCE, în ciuda faptului că săptămâna trecută a demarat cu prudență ciclul său de înăsprire monetară, se mișcă vizibil mai încet. Restrângerea livrărilor de energie din Rusia apasă deja asupra creșterii europene, iar creșterea ratelor dobânzilor ar face să se clatine o piață a datoriilor italiană fragilă, având în vedere creșterea inoportună a incertitudinii politice din această țară.
Între timp, Banca Japoniei nu are motive imediate să creadă că problema „inflației scăzute” a fost rezolvată și nu este înclinată să renunțe la politica sa de „control al randamentului” pentru a menține ratele dobânzilor la un nivel scăzut.
Nici Banca Angliei și nici BCE nu vor egala Fed prin creșterea ratelor de politică monetară în trepte de 75 sau 100 de puncte de bază.
Unii vor invoca creșterea riscului geopolitic din cauza războiului nesfârșit dintre Rusia și Ucraina și a statutului de refugiu al dolarului. S-ar putea să existe și mai multe fluxuri de refugiu cu tensiunile din jurul strâmtorii Taiwan și Iran. Dar, până la urmă, mișcările recente ale valutelor au fost determinate de băncile centrale. Același lucru va fi valabil și în viitor.
Astfel, așteptarea unor noi creșteri de rate din partea președintelui Fed, Jay Powell, și a altora este deja prezentă pe piață. Cu alte cuvinte, nu există niciun motiv pentru care aceste creșteri suplimentare ale dobânzii ar trebui să determine o creștere a dolarului.
Potrivit Financial Times, două evoluții suplimentare complică perspectivele pieței de schimb.
În primul rând, alte bănci centrale din Canada, Filipine, Singapore, Noua Zeelandă și Coreea de Sud manifestă o dorință din ce în ce mai mare de a egala Fed în creșterea ratelor dobânzilor pentru a aborda propriile probleme ale inflației în spirală.
În consecință, dolarul a arătat mai puțină putere față de un coș larg care include monedele acestor țări. Același lucru este probabil să fie adevărat în săptămânile și lunile următoare.
În al doilea rând, și mai îngrijorător, există riscul de recesiune în SUA. Prețul actual al dolarului se bazează, pe așteptarea că Fed va continua să majoreze ratele și pe presupunerea plină de speranță că economia americană va continua să se extindă.
În calitate de președinte al Fed, Paul Volcker a continuat să majoreze ratele în fața unei recesiuni – iar dolarul a continuat să crească – deoarece inflația a rămas încăpățânat ridicată timp de mai mulți ani. Astăzi nu prea există semne de o inerție similară a inflației.
Așadar, dacă economia și inflația vor slăbi, Rezerva Federală va face o pauză, iar dolarul va inversa direcția.