Cauta

Inundații în cel mai fierbinte loc din lume. Sute de persoane captive din cauza șuvoaielor de apă – FOTO/VIDEO

Inundații în cel mai fierbinte loc din lume. Sute de persoane captive din cauza șuvoaielor de apă – FOTO/VIDEO - Ziarul National

Celebra regiune deșertică Valea Morţii (Death Valley) din California este afectată de inundații, după ce vineri a plouat intens. Este un fenomen rar în această zonă, cunoscută drept cel mai arid loc din America de Nord.

Aproximativ 1.000 de persoane – 500 de vizitatori şi 500 de angajaţi – au rămas izolate, a anunţat parcul naţional care administrează zona, potrivit The Guardian.

1.000 de persoane blocate în parc

Acestea nu pot părăsi parcul naţional american din cauza ploilor „fără precedent”, care au provocat inundaţii semnificative şi închiderea tuturor drumurilor care deservesc acest parc naţional.

„Toate drumurile care deservesc parcul sunt în prezent închise şi vor rămâne închise până când oficialii parcului vor stabili amploarea pagubelor”, au anunțat autoritățile americane.

Inundaţiile au rupt secţiuni de pavaj de pe drumuri şi au inundat birouri şi hoteluri, a precizat administratorul parcului național.

Record de precipitații

În unele zone au căzut 37 de litri de ploaie pe metrul pătrat, în condiţiile în care cantităţile medii totale anuale în regiune sunt sub 50 de litri pe metrul pătrat. Cantităţile medii ale precipitaţiilor căzute vineri aproape au egalat recordul înregistrat în acest parc.

Parcul Naţional Death Valley este cunoscut drept cel mai fierbinte loc din lume şi cel mai arid din America de Nord, potrivit site-ului oficial.

Ultimele stiri

  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Exit mobile version