Cauta

Întâlnire de gradul trei în Marea Britanie. Un OZN uriaș a fost fotografiat în premieră

Întâlnire de gradul trei în Marea Britanie. Un OZN uriaș a fost fotografiat în premieră

Matthew Evans, un bărbat din Marea Britanie afirmă că a fotografiat un „OZN de mari dimensiuni” care a planat „timp de zece secunde” deasupra unei faleze din Devon, comitat din sud-vestul țării.

Matthew Evans, în vârstă de 36 de ani, din Tidmouth, Devon, a reperat obiectul strălucitor neidentificat în timp ce se uita pe fereastra apartamentului său, situat la ultimul etaj, săptămâna trecută.

Fotografiile arată patru lumini strălucitoare într-o formațiune triunghiulară care persistă pe cerul nopții. Evans a reușit, potrivit propriilor afirmații, să scoată telefonul și să surprindă obiectul neidentificat care însă s-a îndepărtat la scurt timp.

„Lumina era cu adevărat puternică”

„Fereastra de la bucătărie oferă o vedere minunată asupra mării, moment în care obiectul a traversat orizontul. Nu se deplasa ca un avion. Se mișca mai lent, urcând și coborând înainte de a plana aproximativ zece secunde. A rămas în același loc suficient de mult pentru a avea timp să iau telefonul și să fac câteva fotografii”, a declarat Evans, scrie Daily Mail.

„Pur și simplu nu știam ce poate fi acest obiect, așa că am decis să fac o fotografie. Apoi s-a îndepărtat repede şi nu l-am mai văzut. Lumina era cu adevărat puternică. Nu sunt pe punctul de a-mi pierde minţile încă. Dar este greu să îl încadrez, aşa că bănuiesc că este un obiect zburător neidentificat”, a continuat el.

Incidentul, după publicarea unui raport al Pentagonului

Această relatare vine după ce Pentagonul a publicat un raport public despre OZN-uri.

Raportul de nouă pagini publicat la 25 iunie, face referire la 144 de observări de OZN-uri de către militari, mai ales din 2019, dintre care doar una ar putea fi explicată.

Luis Elizondo, fost director al Pentagon’s Advanced Aerospace Threat Identification Program (AATIP) , a declarat că raportul nu este decât „vârful aisbergului” dar, totuși, l-a calificat drept „istoric”.

„Acesta este un moment istoric pentru noi, pentruțara noastră și  armata noastră”, a declarat Elizondo pentru Fox News după publicarea raportului.

 

Ultimele stiri

  • Ipoteză șocantă a spionilor ruși, în legătură cu tentativa de asasinare a premierului Slovaciei.
  • Poza Zilei
  • Angajații statului ies să protesteze joi, în Piața Victoriei
  • Franța a lansat racheta nucleară! Care îi este destinația?
  • Publicarea Anunțurilor cu Fonduri Europene: Oportunități și Reglementări
  • Alege ce citești
  • Moby Dick l-a înghițit pe Marele Arhitect cât ai zice pește
  • Ciolacu, Erdogan și o „țeapă” de 1 miliard de dolari
  • România, în pericol de blackout. Autoritățile sunt în campanie electorală
  • Green Deal rămâne fără materii prime. Bătălie cruntă pentru rezervele anemice de litiu și grafit
  • Exit mobile version