Cauta

Insultarea șefului statului: ce țări europene te bagă în pușcărie

Un scriitor polonez, Jakub Zulczyk, a fost pus sub acuzare după ce l-a catalogat drept  „idiot” pe președintele Poloniei, Andrzej Duda. Zulczyk riscă o pedeapsă de 3 ani de închisoare

Deși astfel de cazuri sunt rare în majoritatea țărilor UE, există legi speciale în vigoare care protejează de insulte simbolurile naționale, șefii de stat sau chiar președinții țărilor străine. Institutul Internațional de Presă, citat de Politico, prezintă această situație juridică.

Belgia

Ofensarea regelui este o infracțiune conform unei legi din 1847  care impune o  pedeapsă de până la trei ani de închisoare. Cei care vizează arborele genealogic regal se confruntă cu maximum doi ani de închisoare. Partidele naționaliste și separatiștii flamanzi au făcut mai multe încercări de revocare a legii, aplicată o singură dată: un caz din 2007 al unui bărbat trimis după gratii după ce l-a acuzat pe regele Albert al II-lea de infracțiuni sexuale împotriva minorilor.

Danemarca

Defăimarea reginei sau a șefului guvernului – în acest caz Margareta a II-a, respectiv Mette Frederiksen – poate costa până la patru ani de închisoare, stipulează articolul 115 din Codul Penal danez. Și dacă cineva o insultă pe regină, pe mama reginei sau pe moștenitor, poate fi trimis la închisoare până la trei ani. În 2011, activiștii Greenpeace au fost acuzați conform acestei legislații datorită acțiunilor  lor la o cină regală la summit-ul climatic COP15 din Copenhaga.

Germania

Țara și-a revizuit legile privind defăimarea în 2017, după o dispută cu Turcia cu privire la un actor german care l-a insultat pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan, spunând că a făcut “sex cu animale”. De asemenea, insultarea președintelui Germaniei rămâne o infracțiune, iar dacă are loc în mod public sau prin mass-media este pedepsită cu închisoare de la trei luni la cinci ani.

Grecia

Oricine îl insultă sau defăimează pe președintele elen poate ateriza în închisoare timp de până la trei luni.  Constituția Greciei permite și confiscarea oricărei publicații despre care se consideră că a insultat președintele.

Italia

Persoanele care  “ofensează onoarea și prestigiul președintelui Italiei” sunt pedepsite cu închisoare de la unu la cinci ani, spune Codul Penal italian.  Defăimarea comisă de presă este, de asemenea, o infracțiune conform legii presei  și poate duce la închisoare de până la șase ani. La începutul acestei luni, poliția italiană a precheziționat   mai multe locuințe într-o anchetă  privind mesaje disprețuitoare și insulte la adresa președintelui Sergio Mattarella.

Spania

Oricine „comite calomnie sau defăimare împotriva regelui sau a oricărui ascendent sau descendent al acestuia, regina consortă sau consortul reginei, regentul sau orice membru al regenței sau moștenitorul tronului” poate fi  trimis la închisoare timp de șase luni până la doi ani dacă infracțiunea este considerată gravă. Alternativ, se prevăd amenzi severe.

Suedia

Conform Codului Penal suedez, oricine insultă sau defăimare comisă împotriva regelui Suediei sau a oricărui membru al familiei regale este pedepsită cu închisoare până la patru ani, sau chiar șase, dacă fapta este considerată deosebit de gravă. Legi similare sunt în vigoare în San Marino, Vatican, Andorra, Malta și Monaco.

Franța

Franța a scăpat de legea sa care incriminează ofensarea șefului statului în 2013, dar a  adăugat președintele pe lista oficialilor de stat care beneficiază de protecție specială împotriva defăimării, cu o posibilă amendă de 45.000 de euro pentru infractori.

Olanda

Defăimarea sau insulta intenționată a monarhului se pedepsește cu închisoare de până la un an. De asemenea este ilegală distribuirea de materiale care să insulte regele(Willem-Alexander) sau familia regală.

Insultarea sau defăimarea președintelui țării este pedepsită cu  până la trei luni de închisoare sau o amendă. Pedeapsa crește dacă insulta apare în mass-media, cu o perioadă de închisoare cuprinsă între șase luni și trei ani și posibile amenzi.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version