Cauta

Iarna a început să facă ravagii în Europa. Zeci de danezi, blocați peste noapte într-un magazin, din cauza unei furtuni de zăpadă – VIDEO

Iarna a început să facă ravagii în Europa. Zeci de danezi, blocați peste noapte într-un magazin, din cauza unei furtuni de zăpadă - VIDEO

Iarna a început să facă ravagii în Europa. Zeci de danezi, blocați peste noapte într-un magazin, din cauza unei furtuni de zăpadă - VIDEO (foto: captură video/ youtube)

Iarna își arată deja colții în Europa. Ajunși în situația de a nu putea pleca acasă din cauza unei furtuni de zăpadă, mai mulți danezi și-au găsit găzduire peste noapte într-un magazin al celebrului lanț Ikea. O experiență pe care cei mai mulți o vor trece, probabil, la capitolul amintiri inedite.

Ca urmare a ninsorii căzute în orașul danez Aalborg, mai mulți angajați, dar și clienți ai magazinului – în jur de 25 de persoane – s-au văzut nevoiți, recent, să dea uitării patul de acasă și să doarmă într-unul din showroom-ul în care au rămas peste noapte.

Oamenii au părut să se adapteze rapid la situație. Mai ales că au avut ce mânca și s-au putut uita la televizor, cât să treacă timpul mai ușor.

Printre cei care s-au aflat în această situație inedită – apărută miercuri seară – s-au numărat Erik Bangsgaard și soția acestuia. „Ne-am adunat la cantină, unde am primit mâncare și băutură, și am avut și televizor”, a povestit bărbatul, conform BBC.

Au rămas peste noapte în aeroport

Mai mult, s-a aflat că în jur de 300 de oameni au petrecut noaptea în aeroportul din Aalborg, potrivit euronews.com.

De altfel, conform aceleiași surse, regiuni extinse din Danemarca, incluzând aici și Copenhaga, capitala acestei țări, au fost afectate de zăpadă abundentă, situație ce a afectat traficul și a generat și întreruperi temporare ale alimentării cu energie electrică.

Imaginile surprinse pe străzi și ajunse pe internet nu mai au nevoie de prea multe comentarii:

YouTube video player
YouTube video player
YouTube video player
YouTube video player

Și în România sunt anunțate ninsori

Și în România a nins, îndeosebi în zona montană, însă iarna nu a generat încă probleme însemnate.

Pentru ziua de vineri, de exemplu, specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat intensificări ale vântului, la munte, la altitudini de peste 1700 de metri, unde vitezele vor depăși temporar 60…70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăși 90…100 km/h spulberând zăpada.

De asemenea, ANM anunță că vineri la munte treptat vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă.

YouTube video player

Ultimele stiri

  • De ce nu pleacă PSD din guvern?
  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Exit mobile version