Cauta

Haosul se intensifică la granița cu România, în a cincea zi de proteste. Sârbii cer o schimbare

Belgrad

Protestele în Serbia continuă. Pentru a cincea seară consecutiv, sârbii au mers în centrul Belgradului pentru a-și cere drepturile.

Manifestațiile au continuat de această dată în fața Televiziunii Naționale, cu un marş paşnic. Sârbii, care nu renunţă până nu va exista o schimbare, au acuzat că presa este aservită președintelui Alexander Vucic și guvernului.

Participanţii la miting a vrut să arate că violențele de vineri au fost generate de provocatori. „Ei fac lucrurile să arate ca și cum ar fi huligani. Dar vedeți că nu suntem. Tinerii nu vor să trăiască aici.”, a transmis cineva. „Absolut totul în Serbia este cenzurat. Nu avem știri libere, presă liberă”, a precizat unul dintre protestatari.

Serbia: Fifth night of anti-Vučić protests in Belgrade but no trouble reported

 

Vineri seara a fost nevoie de intervenția în forță a poliției după ce membri ai galeriilor de fotbal Steaua Roșie Belgrad și Partizan Belgrad au rupt gardul din fața Parlamentului și au aruncat cu bucăți de asfalt și petarde spre ordinele de forțe. Incidentele violente s-au soldat cu arestarea a peste 70 de persoane.

Serbian protesters clash with police over government handling of coronavirus

Se înmulţesc protestele în lume

După Serbia, şi în Israel oamenii au ieşit în stradă. Mii de persoane s-au adunat, sâmbătă, în Piaţa Rabin din Tel Aviv pentru a protesta faţă de gestionarea pandemiei de Covid-19 de guvernul israelian. Mare parte dintre manifestanţi au purtat măşti, însă fără a păstra distanţa de doi metri unul faţă de celălalt.

Unii au avut pancarte pe care putea fi citit „Lăsaţi-ne să respirăm”. Un ecou la „Nu pot să respir”, preluat de manifestanţii contra violenţelor Poliţiei în lumea întreagă după moartea afro-americanului George Floyd.

Manifestaţia din Tel Aviv a fost organizată de grupuri de muncitori independenţi, de mici firme dar şi de artişti, care se simt abandonaţi de Guvern după închiderea forţată a afacerilor lor şi a locurilor publice în pandemie, potrivit stiripesurse.ro.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version