AcasăȘTIRI EXTERNEUPDATE A patra seară de proteste la Belgrad. Sârbii au luat cu...

UPDATE A patra seară de proteste la Belgrad. Sârbii au luat cu asalt Parlamentul

Belgrad

O nouă seară de manifestații violente la Belgrad. Mii de sârbi au ieșit să protesteze la Belgrad pentru a patra seară consecutivă, față de președintele sârb și strategia sa anti-Covid.

UPDATE. Peste 70 de persoane au fost arestate după proestele violente care au avut loc aseară la Belgrad. Printre cei arestaţi se află și mulţi cetăţeni străini, din Bosnia, Muntenegru, dar şi din Marea Britanie și Tunisia. „Acestea sunt documentele cu care au intrat în Serbia. Serbia i-a primit în speranţa că vor veni şi se vor distra la noi, dar au venit să distrugă şi să atace poliţia”, a declarat şeful poliţiei, Vladimir Rebic.

Manifestanții ieșiți în stradă în capitala Serbiei au încercat vineri seară să intre iarăși în Parlament, dar au fost respinși. Protestatarii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine care apărau intrarea clădirii, notează France Presse, citată de Agerpres. Au urmat confruntări dure cu forțele de securitate.

Majoritatea celor câteva mii de manifestanţi au fost paşnici, dar unele grupuri, cele mai multe alcătuite din tineri frecvent purtând mască, au aruncat petarde, au intonat sloganuri naţionaliste sau cântece proclamând tutela sârbă asupra Kosovo. La mijlocul serii, ei au încercat să treacă peste barierele de securitate şi să urce înspre Parlament.

Manifestațiile de la Belgrad au început marți

Furia manifestanţilor este îndreptată împotriva preşedintelui Aleksandar Vucic, acuzat că a favorizat un al doilea val al epidemiei ridicând rapid carantina iniţială pentru a putea organiza alegerile din 21 iunie, câştigate detaşat de formaţiunea sa, Partidul sârb al progresului (SNS).

Manifestaţiile de la Belgrad au început marţi seară, după anunţul preşedintelui Aleksandar Vucic de reintroducere a restricţiilor totale de circulaţie în weekend ca urmare a creşterii numărului de cazuri de contaminare cu coronavirusul de tip nou, Serbia înregistrând oficial 370 de morţi. Cele de joi seara au fost singurele desfăşurate fără violenţe, atât la Belgrad, cât şi în alte oraşe ale ţării.

Joi, guvernul sârb a anunţat oficial că renunţat la planul său de a reimpune izolarea la domiciliu în weekend la Belgrad, înlocuite de alte restricţii: interzicerea adunărilor publice în spaţii închise şi deschise cu mai mult de zece persoane şi orare de lucru reduse pentru restaurante, baruri şi magazine.

În cursul ultimelor 24 de ore, statul din Balcani a înregistrat 18 decese şi 386 noi contaminări cu COVID-19, a declarat prim-ministrul Ana Brnabic presei, acuzând o „creştere dramatică”.

author avatar
Andreea Vlad
474 afisari

4 COMENTARII

  1. Imi cer scuze , n-are treaba capra cu varza : ” FURIA MANIFESTANTILOR ESTE INDREPTATA IMPOTRIVA PRESEDINTELUI VUCICI , acuzat ca A FAVORIZAT un al doilea val al epidemiei RIDICAND CARANTINA INITIALA pentru a putea organiza alegerile din 21 iunie ” . Da , imi cer scuze pentru postarile de la 11:10 si 11:11 ( Sunt prolific , minutul si postarea , imi canta greierii in burta de foame ….) !

  2. Sarbii astia is ca securistul Fota. L-a facut pe Donald cu ?o si oțăt. Iar cand a iesit lider in momentul ala l-a si pupat in cur si nu e minune. Pai nu erau ei cel mai bine im statistica acum fac revolutie.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger