AcasăȘTIRI EXTERNEGiorgia Meloni insistă că Ucraina trebuie să primească garanții de securitate ce...

Giorgia Meloni insistă că Ucraina trebuie să primească garanții de securitate ce au ca model Articolul 5 al NATO

sursa foto: captură video

Prezentă, luni, alături de mai mulți lideri europeni, la întrevederea cu președintele american Donald Trump, de la Casa Albă, șefa Guvernului de la Roma, Giorgia Meloni, a adus în discuție garanțiile de securitate pentru Ucraina pe modelul Articolului 5 al NATO. Articolul prevede că un atac împotriva oricărui stat membru NATO este un atac împotriva tuturor.

Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat luni, la Washington, că garanțiile de securitate pentru Ucraina, negociate de Statele Unite și partenerii săi europeni, vor avea ca model Articolul 5 al NATO, care stabilește principiul apărării reciproce între membrii alianței, informează EFE.

Meloni: Pornim de la o propunere care este, să zicem, modelată după Articolul 5

La începutul întâlnirii de la Casa Albă dintre președintele american Donald Trump, cel ucrainean, Volodimir Zelenski și liderii europeni și din NATO, Meloni a reamintit că vor aborda „garanțiile de securitate, cum să se asigure că acest lucru (războiul – n.r.) nu se va mai întâmpla, ceea ce este o condiție prealabilă pentru orice fel de pace”.

„Mă bucur că vom discuta despre asta. Mă bucur că pornim de la o propunere care este, să zicem, modelată după Articolul 5, care era italian la început”, a afirmat Meloni, citată de Agerpres.

Premierul italian se referea la articolul NATO care prevede că, dacă un aliat este victima unui atac, toți ceilalți membri ai Alianței vor considera acest atac drept o ofensivă împotriva lor și vor lua măsuri pentru a ajuta aliatul atacat.

Meloni: Dacă vrem să obținem pacea și dacă vrem să garantăm dreptatea, trebuie să o facem împreună

În timpul discursului său de la Casa Albă, Meloni a cerut, de asemenea, menținerea unui front unit între Washington și Europa: „Dacă vrem să obținem pacea și dacă vrem să garantăm dreptatea, trebuie să o facem împreună”.

Totodată, Meloni, șefa Guvernului de la Roma, a afirmat că reuniunile de luni de la Washington și summitul de vineri din Alaska au deschis o nouă eră, „după trei ani și jumătate în care nu am văzut nicio semn din partea Rusiei că ar exista o dorință de a se angaja în dialog” pe tema Ucrainei.

Recent, mai precis duminică, trimisul special al Casei Albe, Steve Witkoff, a confirmat că președintele rus Vladimir Putin a fost de acord, în timpul summitului său cu Trump de vinerea trecută din Alaska, să permită garanții de securitate „solide” ca parte a unui viitor acord de pace cu Ucraina.

Acest acord ar oferi Kievului protecție „cu un limbaj similar” cu Articolul 5 al NATO împotriva altor invazii ruse, dar ar ține Ucraina în afara Organizației Tratatului Nord-Atlantic.

author avatar
Andrei Coman
111 afisari

2 COMENTARII

  1. Condițiile păcii le vor stabili rușii. Voi ați făcut o vizită la yankei pentru divertisment. „Arhanghelul ” păcii ( frezatul) și criminalul ( după unii), vor stabili muzica pe care ceilalți vor dansa cazaciocul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

Fenomenul Labubu – vânzări record și valuri de îngrijorări

Deși unii le consideră adorabile, alții pur și simplu stranii, păpușile Labubu au devenit un adevărat fenomen mondial. Născute din imaginația artistului Kasing Lung...

Revoluție în sănătatea mentală: Institutul Emmanuel aduce în România aparatul ExoMind- tehnologia care rescrie echilibrul emoțional

Un pas uriaș în domeniul sănătății mintale a fost făcut la Institutul Emmanuel, care devine prima clinică din România unde clienții pot beneficia de...
proger