Cauta

Fiu de țăran ajuns premier al Japoniei! Povestea neromanțată a lui Yoshihide Suga

Fiu de țăran ajuns premier al Japoniei! Povestea neromanțată a lui Yoshihide Suga / Sursă foto/ https://english.kyodonews.net

Yoshihide Suga a fost votat de Parlamentul japonez noul prim-ministru al țării. Pentru următorii opt ani, cea mai puternică economie a Asiei va fi în mâinile unui fiu de țăran care a muncit în piețele de pește să-și câștige existența.

Suga a fost ales premier al Japoniei de Camera Inferioară a Parlamentului, primind 314 voturi din totalul de 462! El îl va înlocui pe Shinzo Abe, care a demisionat din această funcţie din motive de sănătate, relatează Reuters.

Yoshihide Suga va duce greul renașterii Japoniei

Suga, în vârstă de 71 de ani, mâna dreaptă a lui Abe, a urmărit multe dintre programele fostului premier, inclusiv strategia sa economică „Abenomics”, ce prevede o politică monetară ultrarelaxată, cheltuieli guvernamentale şi reforme. Totodată, el va urma o linie diplomatică centrată pe alianţa de securitate cu SUA.

Noul prim-ministru se confruntă și cu o mulțime de provocări, dintre care cea mai importantă este să reînvie o economie strâmtorată de pandemia de Covid-19. La fel de importantă este și demografia Japoniei, o societate care îmbătrânește rapid și cu rata scăzută a natalității. În plus, deși lipsit de experiență diplomatică, el trebuie să facă față și unei confruntări tot mai dure între SUA și China, să construiască legături cu câștigătorul alegerilor prezidențiale din America, dar și să încerce să mențină propriile relații ale Japoniei cu Beijingul.

Noul guvern japonez

Aproximativ jumătate din noul cabinet este reportat de administrația Abe. Printre cei care își păstrează locurile de muncă se numără jucători cheie, precum ministrul de finanțe Taro Aso și ministrul de externe Toshimitsu Motegi, împreună cu ministrul pentru Jocurile Olimpice Seiko Hashimoto și ministrul mediului Shinjiro Koizumi, fiind cel mai tânăr dintre toți membri, la 39 de ani.

Fratele mai mic al lui Abe, Nobuo Kishi, a primit funcția de ministru al apărării, în timp ce Taro Kono se va ocupa de reforma administrativă, funcție pe care a ocupat-o anterior.

Vânzătorul de pește ajunge premierul Japoniei

Spre deosebire de predecesorul său, Suga provine dintr-o familie modestă, este fiu de fermier și provine dintr-o zonă rurală din nordul țării.

Primul născut în familia sa, acesta a sfidat tradiția de a prelua ferma de căpșuni, plecând la Tokyo. A lucrat la o fabrică de carton înainte de a intra la universitate și și-a plătit studiile lucrând în mai multe locuri, inclusiv la piața de pește Tsukiji, relatează AP.

Ultimele stiri

  • Poliţişti de frontieră, înjunghiaţi de traficanţii de migranţi într-o parcare de pe A1/Au fost trase mai multe focuri de armă
  • O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți/Imagini impresionante de la locul dezastrului – VIDEO
  • Zeljko Kopic: „Ei nu ar trebui să mai fie parte din clubul Dinamo!”
  • Diana Șoșoacă poate candida la Primăria Capitalei. „Răsturnare de situație! Mi s-a admis candidatura!”
  • Noi vești despre starea de sănătate a actorului Florin Piersic. Unde se află internat marele artist
  • Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone. „Ar trebui să se gândească, poate, la un exit”
  • Comunicat de presă Comuna RADOVAN
  • Publicarea anuntului de autorizatie de construire intr-un ziar de larga raspandire – este necesara?
  • Marcel Ciolacu anunță toleranță zero pentru „păcănele”. Începe marea curățenie!
  • Turcescu și Gușă s-au luat la trântă cu un monstru pervers și ticălos
  • Exit mobile version