Cauta

Execuțiile s-au dublat în Arabia Saudită sub conducerea lui „MBS”. Cruzime fără margini a prințului moștenitor

Execuțiile s-au dublat în Arabia Saudită sub conducerea lui „MBS”. Cruzime fără margini a prințului moștenitor / Foto: printscreen

Execuțiile din Arabia Saudită aproape că s-au dublat sub conducerea regelui Salman și a fiului său Mohammed, conducătorul de facto al regatului, potrivit a două organizații pentru drepturile omului.

Numărul execuțiilor în monarhia din Golf a crescut de la o medie de 70,8 pe an între 2010 și 2014, la 129,5 pe an, de la venirea la putere a actualului rege în 2015, se arată într-un raport publicat marți de organizația britanică Reprieve și de Organizația Europeană Saudită pentru Drepturile Omului (ESOHR).

Peste 1.000 de condamnări la moarte

În total, actualul guvern a aplicat peste 1.000 de condamnări la moarte, potrivit ONG-urilor, care afirmă că au verificat cifrele oficiale prin sondaje și interviuri cu avocați, membri ai familiilor și activiști. Potrivit raportului, anul trecut au avut loc 147 de execuții, în conformitate cu numărătoarea făcută de AFP pe baza anunțurilor guvernamentale.

În luna martie anul trecut, Arabia Saudită, una dintre țările care recurge cel mai mult la pedeapsa capitală, a anunțat execuția a 81 de persoane într-o singură zi pentru infracțiuni legate de terorism, stârnind un val de proteste la nivel internațional. Regatul ultraconservator a trecut prin reforme majore în ultimii ani sub conducerea prințului moștenitor Mohammed bin Salman (zis și MBS)

Un regim sângeros

Însă, potrivit activiștilor pentru drepturile omului, aceste reforme au fost însoțite de o reprimare neîncetată a disidenței politice. „Mașinăria saudită a pedepsei capitale zdrobește copii, protestatari, femei vulnerabile care lucrează în serviciul domestic, cărăuși de droguri involuntari și oameni a căror singură «crimă» este de a deține cărți interzise sau de a vorbi cu jurnaliști străini”, a denunțat Maya Foa, directoarea organizației Reprieve, informează Le Figaro.

Copii torturați

Potrivit raportului, cei mai sângeroși șase ani de execuții din istoria recentă au avut loc sub actualul guvern. Din 2013 până în prezent, cel puțin 15 persoane au fost condamnate la moarte pentru infracțiuni comise când erau minori. Potrivit aceleiași surse, 31 de femei au fost executate între 2010 și 2021, dintre care 23 de străine și 13 lucrătoare casnice. Raportul de 58 de pagini vorbește, de asemenea, despre tortură „sistemică” și încălcări procedurale, inclusiv cazuri de procese nedrepte și de tortură a copiilor.

Ultimele stiri

  • S-au descoperit nereguli grave în cazul crimei de la Teleorman. Procurorul de caz și 14 polițiști, cercetați
  • Catedrala Mântuirii Neamului are program special de sărbători. Ce a transmis Patriarhia Română
  • BREAKING NEWS. Update/Populația dintr-o localitate din judeţul Tulcea, evacuată după ce o navă plină cu GPL a luat foc pe Dunăre
  • Date de ultimă oră de la meteorologi: se anunță frig, ploi și ninsori. ANM, Cod galben de vânt puternic – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Iulia Vântur a cântat colinde româneşti la Vatican. Cu ce cântece l-a fermecat pe Papa Leon VIDEO
  • Relațiile de dragoste om – chatbot, un fenomen îngrijorător. De la „Sunt însărcinată cu robotul” la sinucideri puse pe seama AI
  • Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la Primăria Capitalei. Câți candidați s-au înscris deja în cursă
  • Legea din România stabileşte clar pe cine eşti obligat să primești în apartamentul tău, chiar dacă n-are mandat. Refuzi? Eşti amendat cu 3.000 de lei
  • Nicuşor Dan recunoaște: „Românii o duc mai rău decât acum şase luni”. Și spune că 2026 va fi „dificil” – VIDEO
  • „Orașul perfect 2026”. Topul celor mai bune metropole în care să trăieşti în România. Locul 1 este marea surpriză
  • Exit mobile version