Cauta

Europa pierde, Asia câștigă! Vladimir Putin anunță cum vrea să distrugă UE!

Europa pierde, Asia câștigă! Vladimir Putin anunță cum vrea să distrugă UE! - Ziarul National

Europa va fi „subordonată” economic de Asia, în viitor, după ce Vladimir Putin îşi va muta interesele

Vladimir Putin a transmis că gigantul rus al gazelor naturale, Gazprom, va prospera în ciuda încercărilor Occidentului de a-i reduce influența. Kremlinul mizează pe creșterea cererii de gaze din Asia.

De când Putin a trimis trupe în Ucraina, cea mai mare companie de gaze naturale din lume s-a confruntat cu vânzări de gaze mult mai mici către Europa, ca urmare a sancţiunilor impuse de Occident.

Putin îşi mută interesele economice în Asia

Putin a declarat că întreaga Rusie este mândră de Gazprom, care a fost înființată ca societate pe acțiuni în urmă cu 30 de ani din activele ministerului sovietic al gazelor, în momentul prăbușirii Uniunii Sovietice.

“În ultimii 30 de ani, consumul global de gaze aproape s-a dublat, iar în următorii 20 de ani, conform estimărilor experților, va adăuga cel puțin încă 20 de procente, și poate mai mult.

În așa-numita perioadă de tranziție, cererea va fi enormă. În plus, mai mult de jumătate din această creștere va cădea asupra țărilor din regiunea Asia-Pacific, în primul rând, bineînțeles, asupra Republicii Populare Chineze, ținând cont de ratele de creștere ale economiei sale”, a afirmat Putin.

Gazprom, care deţine aproximativ 15% din rezervele globale de gaze şi are aproximativ 490.000 de angajaţi, este una dintre cele mai puternice companii din lume.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • UPDATE. Percheziții urmate de audieri. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, adus la DNA – VIDEO
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Exit mobile version