Cauta

Escroci „made in România” au terorizat Europa. Pretindeau că sunt surzi. „Ești jurnalist? Nenorocitule!”

Escroci „made in România” au terorizat Europa. Pretindeau că sunt surzi. „Ești jurnalist? Nenorocitule!” - Ziarul National

De zeci de ani ne punem întrebarea retorică, „de ce suntem văzuți rău în Europa?”. Desigur, răspunsul este unul singur și cunoscut de toată lumea. Ne mai trebuie „curaj” să-l recunoaștem.

Și atunci, ce este de făcut ca să nu mai intrăm, noi oamenii cinstiți, în Europa fără ca să fim priviți ca pe ultimii oameni de pe planetă?

Ultima „găselniță” a impostorilor români, desigur, este sensibilizarea populației pentru a fi atrasă într-o mizerabilă înșelătorie, care a fost demascată de jurnaliștii din capitala Cehiei.

Când au fost prinși cu mâța în sac, nu au reacționat prea bine:

– Nu mă filma!

– Ba da, te vom filma.

– Ba nu, du-te dracu!

Cum procedau infractorii români

Românii le cereau diverse sume trecătorilor din Praga, pretinzând că sunt surzi. Pentru „autenticitate”, se făceau că trec într-un tabel numele donatorilor, orașele de unde vin, sumele și chiar îi puneau să semneze.

Situația s-a schimbat, însă, când au văzut camera echipei de televiziune. Brusc, au început să audă și au dialogat, chiar violent, cu jurnaliștii:

– Pretinzi că ești surd.

– Nu e adevărat.

– Ba da, scrie chiar acolo. Uite, scrie chiar acolo.

– Ești nebun?

Atunci când jurnaliștii le-au cerut hârtiile pe baza cărora trecătorii erau înșelați, spiritele s-au încins.

– Nu atinge camera!

– De ce mă atingi? Ce vrei?

– Hârtia.

– Nu e nimic aici, nimic.

– Ai pus-o în buzunar.

– N-am nimic, bă!

– E acolo, doar dă-mi hârtia!

Escroci demascați

Până la urmă, urmărirea de pe străzile Pragăi a dat rezultate. Enervat de perseverența ziaristului ceh, individul a aruncat hârtia cu tabelul în care trecea sumele de bani donate de oameni pentru copiii cu dizabilități. Bani care au ajuns, desigur, în propriile buzunare.

– Ai hârtia în buzunar! Uite, e chiar acolo! Perfect!

– Nu mă atinge!

– Așadar, aceasta e hârtia pe care nu o aveai? Ai adunat de la oameni o mie, două mii…patru mii de coroane (150 de euro, n.red.).

– Ce vrei de la mine? Ce vrei? Ești polițist?

– Nu, nu sunt.

– Ești jurnalist?

– Da.

– Nenorocitule!

Întreaga operațiune de demascare a înșelătoriei a fost postată pe YouTube de jurnalistul ceh care i-a prins pe escrocii români din Praga, potrivit digi24.ro

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Platformele online urmăresc minorii. Estimarea vârstei prin selfie, în plină expansiune
  • De 1 decembrie, am fluturat steagul tricolor. De pe 2, fluturăm buzunarele goale
  • Consiliul Fiscal: S-a greșit în politica bugetară din ultimii ani. Românii trebuie să plătească
  • Scandalul pariurilor ilegale zguduie Premier League
  • INCOMPETENȚĂ totală la Ministerul Mediului. CATASTROFA de la Paltinu e nimic față de ce va urma
  • De la Doctrina Monroe la ”Doctrina Donroe”. Emisfera vestică, curtea din spate a SUA
  • Revoltă la Real Madrid: toată lumea împotriva lui Xabi Alonso!
  • De ce firmele europene sunt nevoite să-și mute lanțurile de aprovizionare în afara Chinei
  • Alertă maximă în rândul militarilor: Președintele Nicușor Dan a IGNORAT listele trimise de avansare în grad
  • Exit mobile version