Cauta

Doliu la Casa Albă. Tragedia care-i va schimba viața președintelui Donald Trump

Robert Trump, fratele mai mic al președintelui Donald Trump, a murit sâmbătă seara la vârsta de 71 de ani, după ce fusese internat, vineri, într-un spital din New York, în stare gravă.

„Cu inima grea vă spun că minunatul meu frate, Robert, s-a stins în pace în această noapte. A fost nu numai fratele meu, a fost cel mai bun prieten al meu. Îmi va lipsi foarte mult, dar ne vom întâlni din nou. Amintirea sa va trăi în sufletul meu pentru totdeauna. Robert, te iubesc. Odihnește-te în pace”, a transmis președintele Donald Trump într-un comunicat.

Robert Trump fusese spitalizat și în iunie, într-o unitate de terapie intensivă din New York, timp de mai bine de o săptămână.

Cine a fost Robert Trump

El era cel mai mic dintre cei cinci copii pe care i-au avut Fred și Mary Anne Trump: Robert Trump, Donald Trump, Fred Trump Jr., Maryanne Trump Barry și Elizabeth Trump Grau.

După o căsnicie de 23 de ani, Robert Trump divorțase de prima sa soție, Blaine, în 2007. Abia în martie 2020 Robert Trump s-a căsătorit cu Ann Marie Pallan.

Fratele mai mic al președintelui Donald Trump a fost un important om de afaceri şi unul dintre managerii Organizaţiei Trump.

A fost o legătură extraordinară între cei doi frați. Robert remarcându-se recent printr-o acţiune judiciară pentru oprirea publicării unei cărţi scrise de o nepoată a liderului de la Casa Albă.

Despre fratele său, Donald Trump a spus că este „mult mai liniştit şi flexibil”.

Robert Trump şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în firma imobiliară a familiei, devenind membru al Consiliului de administraţie.

„Robert Trump: Îl susţin pe Donald o mie la sută”

Era o fire dewstul de retrasă, fact consemnat și în cartea „The Art of the Deal” („Arta negocierii”), scrisă în 1987.

„Robert se înţelege cu aproape toată lumea, ceea ce este foarte bine pentru mine, căci eu sunt tipul cel rău”, spunea Donald Trump.

„Poate fi considerat cel mai tăcut dintre fraţii Trump. Stătea în afara reflectoarelor”, a declarat Michael D’Antonio, unul dintre biografii familiei.

În 2016, Robert Trump declara despre candidatura lui Donald Trump în scrutinul prezidenţial: „Îl susţin pe Donald o mie la sută”.

Deși cauza morții nu a fost dată publicității, se pare că Robert Trump a avut hemoragie cerebrală după o căzătură recent, potrivit dcnews.ro

Ultimele stiri

  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Ciolacu, atac dur la Bolojan: „A confundat funcția cu nevoia de a fi Mesia al României/Totul este blocat” – VIDEO
  • Exit mobile version