AcasăȘTIRI EXTERNEDezastru în cea mai puternică economie din Europa. Cel mai mare declin...

Dezastru în cea mai puternică economie din Europa. Cel mai mare declin economic din ultimii 50 de ani

Într-un raport publicat, luni, al Băncii Centrale a Germaniei, Bundesbank, se arată că din cauza pandemiei de coronavirus economia va înregistra o scădere fără precedent.

Trimestrul doi din 2020 va aduce probabil „cel mai sever declin al PIB-ului, în termeni reali, de la publicarea de către de Oficiul federal de statistică (Destatis) a datelor trimestriale, în 1970″, avertizează Bundesbank

Analiștii germani estimează că economia va avea un declin de peste 10%, lucru evidențiat și în evoluția PIB-ului Germaniei în trimestrul doi din 2020.

În primele trei luni din acest an cea mai mare economie europeană a înregistrat o scădere de 2,2%, comparativ cu trimestrul patru din 2019.

Cel mai sever declin anual al economiei germane, de 7,9%, a fost raportat în trimestrul doi din 2009, în perioada de vârf a crizei financiare globale.

Raportul pe iulie al Bundesbank arată că „cel mai scăzut nivel al activităţii economice s-a atins probabil în aprilie”.

De asemenea, instituţia se aşteaptă ca excedentul de cont curent al Germaniei, sursa criticilor din partea UE şi a SUA, să fie sub 5% din PIB în fiecare an până în 2022, faţă de peste 7% din PIB anul trecut.

Declin al PIB-ului între 6% şi 7%

Redresarea economiei germane a început deja, în urma relaxării restricţiilor şi a redeschiderii frontierelor, dar nu se va mai vedea boom-ul exporturilor din ultimul deceniu”, a avertizat recent Alexander Krueger, economist la Bankhaus Lampe.

Şi analiştii Bundesbank apreciază că „redresarea va continua în semestrul doi din 2020″, iar măsurile de stimulare adoptate de Guvern vor sprijini aceste evoluţii.

Luna trecută, Bundesbank a previzionat că economia Germaniei se va contracta cu 7,1% în 2020, apoi va creşte cu 3,2% în 2021 şi cu 3,8% în 2022, după ce cancelarul Angela Merkel a anunţat un plan de stimulare de 130 de miliarde de euro pentru perioada 2020 – 2021.

Acest program se adaugă imensului plan de peste 1.000 de miliarde de euro pus în aplicare în martie, în perioada de vârf a pandemiei, şi care prevede ajutoare pentru firme şi împrumuturi garantate de stat în valoare de miliarde de euro.

Estimările Bundesbank sunt în linie cu cele ale analiştilor şi ale Guvernului de la Berlin, care se aşteaptă în acest an la un declin al PIB-ului între 6% şi 7%, potrivit incont.stirileprotv.ro.

author avatar
Eli Dan Davidescu
168 afisari

2 COMENTARII

  1. Citu spunea ca Romania, sub conducerea inteleapta a Partidului , va inregistra o cresterea economica de + ( PLUS ) 3,2 %.
    Citu , un emerit economist, propus pentru Premiul Nobel pentru Economie cu Tema Implozia Macroeconomica a Romaniei

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger