Cauta

Deutsche Bank revine pe profit

Cea mai mare bancă din Germania a înregistrat în mod neașteptat profit net în al treilea trimestru și și-a ridicat prognoza anuală de venituri pentru sa de investiții, chiar dacă instituția financiară este în curs de restructurare și trebuie să gestioneze impactul coronavirusului asupra activităților sale.

Profitul atribuit acționarilor a ajuns la 182 milioane euro, o cifră mai bună decât se aștepta, comparativ cu o pierdere de 942 milioane euro în aceeași perioadă a anului trecut. O performanță susținută de divizia de investiții, care a beneficiat de volatilitatea de pe piețele financiare, notează Boursorama. Veniturile din această divizie au crescut cu 43%, stimulate de o creștere cu 47% a obligațiunilor și a valutelor. Deustche Bank așteaptă acum o „creștere semnificativă” a veniturilor pentru banca sa de investiții în 2020, în timp ce anterior a prezis o creștere moderată. Principalul grup bancar din Germania a suferit pierderi în ultimii cinci ani și speră să inverseze tendința cu o restructurare majoră care include reducerea dimensiunii, retragerea anumitor sectoare și economii. „Noul nostru model de afaceri dă roade și ne așteptăm ca o parte semnificativă din creșterea veniturilor noastre să se realizeze într-un mod durabil”, a declarat directorul general Christian Sewing. Deutsche Bank începe să profite de pe urma restructurării sale, spun analiștii, dar criza coronavirusului îi afectează perspectivele. Cancelarul german Angela Merkel se va întâlni cu  liderii celor 16 landuri germane pentru a decide posibile noi măsuri restrictive în fața crizei de sănătate.

Ultimele stiri

  • Descoperire misterioasă la Giza. Ce ascund piramidele egiptene
  • Băsescu, reacție tranșantă: „România reușește în ultima vreme să facă o figură de prostălăul Europei”
  • România, ţară exotică! Ce au început să cultive agricultorii noştri
  • Pompierii, în alertă! Incendiu la o magazie din Portul Constanţa. Focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi
  • Breaking news: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter! (VIDEO)
  • Poza Zilei
  • Horoscop 20 mai 2024 – Veți obține ceea ce doriți dacă vă folosiți seducția
  • Alege ce citești
  • USR – și falimentul este garantat!
  • SUA și China, pe cale să înceapă „decuplarea”?
  • Exit mobile version