Cauta

Criza containerelor distruge bucuria copiilor de Crăciun. Producătorii de jucării vin cu o veste tristă!

Criza containerelor distruge bucuria copiilor de Crăciun. Producătorii de jucării vin cu o veste tristă! - Ziarul National

Criza containerelor distruge bucuria copiilor de Crăciun. Producătorii de jucării vin cu o veste tristă!

Criza containerelor ar putea avea repercusiuni și asupra industriei de jucării. Deoarece închirierea containerele de depozitare este scumpă, producătorii au decis să se concentreză pe jucării mici și squishy pentru sărbători.

Mai sunt două luni până la Crăciun și unii părinți au început deja goana după cadouri. Din păcate, pe rafturi vor ajunge jucăriile mici și plușuri, anunță un producător de jucării din SUA. Este cea mai rapidă soluție la o problemă complicată, potrivit Jay Foreman, CEO Basic Fun, cu sediul în Boca Raton, Florida.

Într-un an normal, compania sa exporta tot ce comandau clienții săi din fabricile sale din China. Dar nu și anul acesta. Nu într-un an în care containerele de transport maritim de 20 și 40 de picioare (adică puțin peste 12 metri) au devenit rare și mai scumpe pentru livrarea mărfurilor de la fabricile de peste mări către porturile din SUA și înapoi, potrivit CNN.

Situaţie tensionată pe piaţa containerelor maritime

Costul mediu pentru închirierea unui container de 40 de picioare de la Shanghai la Los Angeles a atins 10.229 dolari în prima săptămână a lunii august, în creștere cu 238% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit Drewry, o firmă consultanță în cercetare maritimă.

Așa că Foreman a trebuit să ia o decizie cu privire la ce jucării să trimită în magazine pentru sărbători. Și a trebuit să o facă până în septembrie, astfel încât mărfurile să ajungă la timp. Aproximativ 85% din jucăriile vândute în Statele Unite sunt fabricate în China, potrivit Toy Association.

Containerele de transport marfă, spațiul de încărcare limitat pe navele maritime și costurile în spirală au forțat producătorii de jucării să facă numeroase compromisuri cu privire la ce marfă are cel mai mult sens economic. O soluție la constrângerile de containere, spun producătorii de jucării, magazinele și analiștii: exportul de unități mai mici și retragerea celor mai mari. „Aș prefera să vând mai puține camioane și să nu trebuiască să ridic prețul exponențial pentru că anul viitor voi vinde camioane”, a spus el. Și alți producători de jucării au luat decizii similare.

Criza containerelor va afecta serios Crăciunul

Blocajul apărut în lanțul de aprovizionare riscă să afecteze serios Crăciunul din acest an. Mărfurile ajung mai greu și la prețuri mai mari, iar de vină pentru acestă situație sunt costurile care au explodat în pandemie.

Mii de containere goale au rămas blocate în Europa şi în SUA în prima jumătate a anului 2020, când transportatorii au anulat sute de curse din cauza restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea virusului. Asia şi-a revenit prima din criză şi aproape toate containerele s-au dus către Europa și America de Nord, care însă nu și-au revenit la fel de repede. Prin urmare, au început să se adune în porturi, iar la tot acest peisaj se adaugă şi lipsa şoferilor din Europa.

Ultimele stiri

  • Donald Trump, filmat arătând degetul mijlociu unui protestatar, la o fabrică din Detroit. Prima reacție a Casei Albe – VIDEO
  • Deconectarea digitală în 2026: noul „lux” al prezenței într-o lume mereu online
  • Welcome to Greenland
  • Tendințe beauty 2026: anul în care machiajul renunță la minimalism și mizează pe expresie
  • Horoscop14 ianuarie 2026 – Astăzi trebuie să vă permiteți să faceți puțin ceea ce doriți
  • Alege ce citești
  • Liderii europeni se întâlnesc cu Trump la Davos. România, reprezentată de… Țoiu
  • România, bordelul cu frig în spitale
  • Cum te încălzești dacă rămâi fără curent electric sau gaze. Soluții pentru a evita frigul
  • Inspectorii Antifraudă au descoperit sute de milioane de lei ”dosite” de multinaționale. Dosarele, îngropate la ANAF
  • Exit mobile version