Cauta

Cine este Elena Branson, americanca anchetată pentru că ar fi fost spionul Rusiei? Ţinea legătura direct cu Putin!

Elena Branson

Cine este Elena Branson, americanca anchetată pentru că ar fi fost spionul Rusiei? Ţinea legătura direct cu Putin!

O femeie care are dublă cetățenie, rusă și americană, a fost acuzată de spionaj în SUA. Aceasta a condus o campanie de promovare a influenței ruse în New York timp de mai mulți ani.

Elena Branson a fost acuzată marți că a acționat și a conspirat pentru a acționa ilegal în SUA în calitate de agent al guvernului rus, că nu s-a înregistrat în mod intenționat conform Legii privind înregistrarea agenților străini, a conspirat pentru a comite fraude cu vize și a făcut declarații false către FBI, scrie CNN.

Cel puțin din 2011, Branson a lucrat în numele guvernului rus și al oficialilor ruși pentru a promova interesele Rusiei în SUA, se spune în plângere. Procurorii susțin că ea a coordonat întâlniri pentru oficialii ruși pentru a face lobby pe lângă oficialii politici și oamenii de afaceri din SUA și a condus organizații pentru a promova public politicile guvernului rus.

Elena Branson, care are atât cetăţenia americană, cât şi cea rusă, ar fi primit zeci de mii de dolari de la guvernul rus pentru a conduce Centrul rus din New York – Russian Center New York, pe care l-a fondat în 2012.

Ținea legătura cu Kremlinul

Procurorii au descris organizaţia acesteia ca fiind un „centru de propagandă” care coordona activităţi precum o campanie „Iubesc Rusia” care promovează istoria şi cultura Rusiei şi care se adresează tinerilor americani.

Femeia este acuzată că a ţinut legătura directă cu un oficial de rang înalt rusec şi cu preşedintele Vladimir Putin, înainte de a fonda acest centru.

Centrul rus din New York a făcut, de asemenea, lobby oficialilor hawaieni să nu schimbe numele unui fost fort rus de pe insula Kauai şi a organizat o excursie pentru oficialii hawaieni pentru a se întâlni cu omologii ruşi la Moscova, au declarat procurorii din New York.

Procurorii mai spun că Branson a schimbat o serie de e-mailuri în martie 2016 cu un ministru rus, care i-a cerut să organizeze o întâlnire cu Donald Trump, care atunci era candidat la președinție, sau fiica lui, la New York. În plângere se mai arată că Branson i-a trimis ministrului un proiect de scrisoare fostului președinte, invitându-l la Rusia Forum New York în aprilie 2016, dar nu există niciun indiciu că Trump sau copiii săi au participat la întâlnire.

A fugit în Rusia în 2020

Procurorii FBI au intervieva-o pe Elena Branson în septembrie 2020, când aceasta ar fi susținut în mod fals că nu i s-a cerut niciodată de către oficialii ruși să coordoneze întâlnirile dintre liderii de afaceri sau politicieni din SUA și oficialii guvernului rus.

Birourile organizației sale au fost percheziționate de FBI în 2020, iar procurorii susțin că Branson a zburat la Moscova la aproximativ o lună după percheziție.

Ultimele stiri

  • Statul și-a mai tras niște bani din afacerea cu energia
  • Sondaj Avangarde. AUR, pe primul loc în preferințele românilor, în scenariul unor alegeri parlamentare. Ce partide completează TOP 3
  • „Incredibilul” Marco Rubio devine vârful de lance al lui Trump
  • Pariul UE cu China este sortit eșecului
  • Investițiile în apărare nu trebuie împiedicate de standardele ESG
  • Încep lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii! Ce anunță Primăria Sectorului 4
  • Românii, transformați în cobaii Europei. Pericol de moarte subită de la stocarea CO2
  • UPDATE. Grindeanu, după ședința conducerii PSD: „Am luat câteva decizii, poate cea care era cea mai așteptată…” – VIDEO
  • ”Gardienii euro” s-ar pregăti pentru ultima reducere a ratei dobânzii
  • Oboseala Decizională: De Ce Simți Că Nu Mai Poți Lua Nicio Decizie la Finalul Zilei?
  • Exit mobile version