Cauta

Ce ar însemna plata gazelor în ruble?

Prețurile deja ridicate ale gazului din Europa au urcat de când Vladimir Putin a anunțat că va  cere ruble pentru importurile rusești,  în loc de dolari și euro.Iată câteva dintre implicațiile unei astfel de mișcări.

Europa cumpără cantități mari de gaz rusesc, iar  aceste importuri au continuat în ciuda războiului din Ucraina. Aproximativ 60% din ele sunt plătite în euro, restul în dolari. Putin vrea să schimbe acest lucru.

Importatorii ar trebui să găsească o bancă care să schimbe euro și dolari în ruble. Ar  putea fi greoi, deoarece unele bănci rusești au fost fie blocate, fie tăiate din sistemul de mesagerie SWIFT care facilitează plățile internaționale.

Totuși, există unele bănci care nu au fost blocate și, deocamdată, sancțiunile impuse de Trezoreria SUA care interzic tranzacțiile bancare conțin excepții pentru plățile de energie. O concesie adusă aliaților europeni, care se tem că o întrerupere totală a fluxurilor rusești ar arunca economiile în recesiune.

Guvernele europene, inclusiv țările din grupul G7, resping ideea lui Putin și intenționează să plătească în continuare în euro și dolari.

În teorie, solicitarea plăților în ruble ar putea susține cererea pentru monedă și cursul de schimb al acesteia. “Dar nu cu mult”, susține Eswar Prasad, profesor de politică comercială la Universitatea Cornell și fost oficial la FMI.

În prezent, euro și dolarii sunt deja folosiți pentru a cumpăra ruble atunci când Gazprom își schimbă veniturile din străinătate.

Sistemul de conducte al Europei este foarte conectat, astfel încât orice încercare de a restricționa fluxurile către unele țări le-ar afecta pe celelalte, potrivit analiștilor de la Rystad Energy.

În plus, vânzările de energie reprezintă o sursă cheie de venituri pentru Rusia, iar Gazprom ar rămâne fără valută. În starea actuală, furnizorul de gaze trebuie să vândă deja 80% din valuta sa străină băncii centrale a Rusiei.

„E o cacealma. Putin poate cere ruble, dar contractele sunt clare”, a spus Carl Weinberg, economist șef și director general la High Frequency Economics, New York.

„Singura lui opțiune de a forța schimbarea este să refuze să livreze produse, iar asta nu se poate întâmpla: nu poate împiedica vânzarea petrolului și gazelor fără a acoperi cheltuielile, iar capacitatea de stocare se va umple foarte repede dacă transporturile se opresc”.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version