Cauta

Mike Pence se opune demiterii lui Trump, deşi Camera Reprezentanţilor a cerut-o. Şeful SUA a ieşit cu o declaraţie uluitoare (VIDEO)

donald-trump

Camera Reprezentanţilor îl împinge pe Pence să-l demită pe Trump. Preşeintele SUA a ieşit cu o declaraţie uluitoare

UPDATE: Vicepreşedintele Mike Pence a refuzat marţi să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane pentru a-l demite pe preşedintele Donald Trump, ceea ce deschide calea pentru lansarea, săptămâna aceasta, a unei proceduri de destituire a liderului de la Casa Albă, a doua din mandatul acestuia

Consider că un astfel de act nu este în interesul naţiunii noastre şi nici nu corespunde Constituţiei”, i-a scris Mike Pence preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, chiar înainte de un vot în camera inferioară a Congresului asupra unei rezoluţii ce solicită utilizarea acestei pârghii inedite în istoria politică americană.

Ştirea iniţială:

Veşti proaste, în SUA, pentru Donald Trump, deşi liderul încă în funcţie de la Casa Albă este foarte liniştit.

Camera Reprezentanţilor a votat marţi noapte rezoluţia prin care îi cere vicepreşedintelui Mike Pence să invoce Amendamentul 25 din Constituţia americană pentru a-l înlătura pe Donald Trump din funcţie.

Această aprobare precede votul de miercuri privind punerea sub acuzare a lui Trump. Măsura a trecut cu 223 de voturi la 205, anunţă postul NBC News.

Trump Says He’s at ‘Zero’ Risk of Removal Under 25th Amendment

Pence refuzase să folosească Amendamentul

Pence, care a fost una dintre ţintele mişcării violente din 6 ianuarie de la Capitoliu, a refuzat să se folosească de Amendament pentru a-l forţa pe Trump să părăsească funcţia cu câteva zile înainte ca mandatul să i se încheie.

Faptele sunt clare: preşedintele a convocat acest atac revoltător”, a spus Pelosi înainte de vot. „Îi încurajez pe colegii mei republicani să deschidă ochii şi să îl tragă la răspundere pe acest preşedinte”.

Mike Pompeo şi-a anulat vizitele în Europa

Secretarul de stat american, Mike Pompeo şi-a anulat marţi ultima deplasare în străinătate în calitate de şef al diplomaţiei în administraţia Trump, programată săptămâna această la Bruxelles, întrucât preşedintele Donald Trump este ameninţat de o punere sub acuzare în Congres cu opt zile înainte de sfârşitul mandatului său.

Oficial, Mike Pompeo a decis să rămână la Washington pentru a facilita o „tranziţie lină şi ordonată” spre echipa preşedintelui ales Joe Biden, potrivit unuia comunicat de presă al Departamentului de Stat.

Trump spune că e „risc zero” de demitere

Articolul de punere sub acuzare este aşteptat să treacă de Camera controlată de democraţi, ceea ce îl va face pe Trump să fie primul preşedinte american pus de două ori sub acuzare.

Marţi noapte, mai mulţi republicani au anunţat că se vor alătura democraţilor pentru a vota în favoarea acestui articol.

Donald Trump este foarte sigur că nu poate fi demis. El chiar a ieşit cu o declaraţie, susţinânc că „există risc zero” pentru înlăturarea sa prematură de la Casa Albă.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version