Cauta

Brandurile internaţionale ce au TRĂDAT Occidentul. Au refuzat să renunţe la afacerile din Rusia

Rusia s-a ales cu foarte multe sancţiuni în urma războiului pe care l-a pornit în Ucraina, în urmă cu 6 luni. Occidentul a încercat să înghenuncheze maşina de luptă a lui Vladimir Putin.

Experții susțin că războiul sancțiunilor a fost pierdut de Rusia, care a înregistrat o inflație de 18%, iar PIB-ul va cunoaște la sfârșitul anului 2022 cea mai severă contracție din anii ’90 și până acum.

Firmele ce fac, în continuare, afaceri cu Rusia

Lista firmelor care au rămas în Rusia a fost întocmită de experții de la Universitatea Yale, Statele Unite, iar ea cuprinde entități din domeniile IT, chimic, industrial și de consum, la fel ca o serie de companii străine cunoscute din Orientul Mijlociu, care continuă să efectueze zboruri în țara lui Vladimir Putin, potrivit Silicon.

Firmele din China sunt: ANT Group, China Mobile, Honor, OPPP, Semiconductor Manufacturing International Corp, Tencent și ZTE.

Companiile din Europa le includ pe AnyDesk Software (Germania), Eutelsat (Franța), Philips (Țările de Jos). Cele din Statele Unite sunt Cloudflare și Match Group (inclusiv Tinder).

Cea mai gravă criză de la Moscova

Proiecțiile PIB-ului din 2022 sunt dezastruoase, cu o scădere de 5-6 %, cea mai gravă contracție din anii ’90 și până acum, iar inflația a ajuns la 18%.

Dar, Rusia a recurs la trei strategii de apărare împotriva sancțiunilor pentru a limita pierderile: atragerea de parteneri economici alternativi, eliminarea sancțiunilor și compensații interne.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version