Cauta

Biden, huiduit de republicani la discursul despre Starea Națiunii: „Mincinosule!” – VIDEO

Biden, huiduit de republicani la discursul despre Starea Națiunii: „Mincinosule!” – VIDEO - Ziarul National

Biden, huiduit de republicani la discursul despre Starea Națiunii: „Mincinosule!” - VIDEO / foto: Twitter @ajalexander944

Președintele SUA, Joe Biden, a lăudat, în discursul său despre Starea Națiunii, realizările economice din prima jumătate a mandatului său și a creat un moment tensionat cu republicanii din Congres.

Biden i-a acuzat pe congresmanii republicani că vor să reducă sau să pună capăt programului de asigurări medicale – Medicare, dar și asigurărilor sociale.

Biden a lăudat realizările economice din prima jumătate a mandatului său

„Înțeleg că unii dintre prietenii mei republicani vor să ia ostatică economia dacă nu sunt de acord cu planurile lor. Toți cei de acasă ar trebui să știți care sunt planurile lor. În loc să îi facă pe cei bogați să-și plătească echitabil dările, unii republicani vor ca Medicare și Asigurările Sociale să dispară. Nu spun că este vorba de o majoritate”, a insistat Biden, confruntat cu un cor de huiduieli în creștere.

Key moments from Biden's State of the Union address

„Oricine se îndoiește, să contacteze biroul meu, îi voi da o copie a propunerii”, a plusat președintele.

Deși Joe Biden a precizat că s-a referit doar la „unii republicani” care ar dori sfârșitul programelor de asigurări sociale și de sănătate, reacția taberei republicane a fost promptă și foarte vocală.

Haos în Congresul SUA

De pe băncile acestui partid președintelui i s-a strigat „Mincinosule!”. Reprezentanta Marjorie Taylor Green s-a ridicat în picioare și a început să strige: „minți, minți!”. Președintele a declarat că a fost bucuros să vadă reacția, adăugând: „Îmi place controversa”.

Biden a trecut zâmbind peste insultele și vociferările republicanilor și a speculat politic frustrarea acestora.

„Deci, oameni buni, după cum se pare că suntem cu toții de acord, Asigurările Sociale și Medicare nu mai sunt în cărți acum, nu-i așa? În regulă. Avem unanimitate!”, a estimat el.

Ultimele stiri

  • Adrian Pleșca, legenda Timpuri Noi și Partizan, a murit la 64 de ani
  • Negocierile de pace, ecuație încâlcită
  • România, defăimată, judecată și condamnată de Tribunalul USR
  • Soluția PSD pentru primăriile înglodate în datorii: Concedieri colective și vânzarea patrimoniului
  • Banca Centrală Europeană nu cântă Slava Ucraina
  • Rețeaua „Gucci” terorizează vedetele din Premier League
  • Bubuie șomajul în UE. Germania și Franța, lovite crunt
  • Scandal: șeful FIFA îl premiază pe Donald Trump!
  • Ministrul Mediului nu se lasă. Atac la sistemul energetic
  • Mare belea cu dronele muscalilor!
  • Exit mobile version