Cauta

Bărbat de culoare, împușcat de poliție sub ochii copiilor. Proteste violente în Wisconsin

Jacob Blake

Jacob Blake, un afro-american în vârstă de 29 de ani, se pregătea să-și aniverseze fiul de 8 ani. A auzit însă țipetele unor femei care se certau. Acesta a încercat să intervină, dar echipajul de poliție, chemat să aplaneze conflictul, a înțeles greșit gestul lui.

Imagini video postate pe rețelele de socializare arată doi polițiști cu pistoalele îndreptate către Blake, care voia să intre într-o mașină parcată în apropiere. Când bărbatul deschide portiera, unul dintre polițiști îl prinde de maieu, încercând să-l imobilizeze. Apoi îl împușcă în spate de mai multe ori, de la mică distanță. Martorii oculari au povestit că ofițerii au folosit și electroșocuri înainte de a-l împușca, potrivit BBC.

Jacob Blake Shot by Police Sparks Protest

Șapte focuri de armă au fost auzite, urmate de un claxon prelung, cel mai probabil după ce capul bărbatului rănit a căzut pe volan. Acesta e momentul în care o femeie care venea în spatele polițiștilor începe să țipe și să plângă. Măsura oamenilor legii este cu atât mai condamnabilă cu cât focurile de armă s-au produs chiar sub privirile celor trei copii ale victimei, cu vârste de 3, 5 și 8 ani, care se aflau în mașină când tatăl lor a fost împușcat.

Cazul George Floyd, tras la indigo

Incidentul extrem de grav s-a produs duminică în Kenosha, statul Wisconsin, la aproape trei luni distanță de la uciderea lui George Floyd, un alt bărbat de culoare din SUA a fost victima poliției, fiind împușcat de agenți chiar sub ochii copiilor săi. Victima este internată acum în stare gravă la spital. Jacob Blake a suferit o intervenție chirurgicală și se află la terapie intensivă. Tatăl lui spune că acesta este paralizat de la brâu în jos, potrivit chicago.suntimes.com. Medicii încă nu știu dacă vătămarea este permanentă.

După ce imaginile au început să se viralizeze pe rețelele de socializare, mai multe persoane au ieșit în stradă să protesteze. Câteva sute de persoane au asediat poliția locală și au dat foc mai multor autovehicule. A fost instituită starea locală de urgență, cu interdicția de a circula pe străzi în timpul nopții, dar și cu avertisment de siguranță publică prin care s-a cerut proprietarilor de magazine să le țină închise pentru 24 de ore, din cauza numeroaselor apeluri care raportau atacuri și jafuri armate. Este a doua zi de proteste.

Ultimele stiri

  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • UE are nevoie urgentă de un remediu pentru „defectul Bruxelles-ului”
  • Capcana lui Putin
  • Exit mobile version