Cauta

Atac armat în Columbia! Șapte polițiști uciși într-o explozie

columbia

Atac armat în Columbia! Șapte polițiști uciși într-o explozie

Șapte polițiști au fost uciși într-o explozie și un atac armat în Columbia. Aceștia plecau de la un eveniment social în Huila din sud-vestul țării, când vehiculul lor a lovit o mină.

Ei au fost apoi împușcați mortal, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, citat de BBC.

Atentat împotriva unei patrule a poliţiei

Este cel mai grav atac asupra forțelor de securitate de când Gustavo Petro a fost învestit ca primul președinte de stânga al Columbiei, în urmă cu mai puțin de o lună.

Petro a condamnat atacul, numindu-l „un act clar de sabotaj împotriva păcii” într-un mesaj pe Twitter.

Nicio grupare nu a revendicat atacul, dar postul de radio columbian Blu Radio a indicat grupurile de gherilă care operează în zonă.

Iar surse de securitate au declarat că disidenții din grupul de gherilă comunist Farc, acum desființat, operează în zonă, relatează Reuters.

Președintele vrea să pună în aplicare o politică de „pace totală”

Petro a fost ales în baza unui manifest radical de combatere a inegalității prin asigurarea unei educații universitare gratuite, reforme ale pensiilor și impozite mari pe terenurile neproductive – o schimbare pentru Columbia, care până acum a votat doar președinți conservatori.

De asemenea, el s-a angajat să implementeze pe deplin un acord de pace din 2016 care a pus capăt unui conflict de 50 de ani cu Farc și să caute negocieri cu Armata de Eliberare Națională (ELN), încă activă, care este considerată în general ca fiind ultimul grup de gherilă organizat care operează în Columbia.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version