Cauta

Angela Merkel cedează presiunilor. Anunț important despre relaxarea restricțiilor în Germania

Angela Merkel cedează presiunilor. Anunț important despre relaxarea restricțiilor în Germania - Ziarul National

Angela Merkel cedează presiunilor. Anunț important despre relaxarea restricțiilor în Germania

Angela Merkel cedează în fața nemulțumirilor tot mai mari ale populației. Cancelarul german a anunțat că va lua unele măsuri de relaxare, dar că în acelaşi timp se vor face milioane de teste Covid pentru a evita un al treilea val de infectări.

Nemții doresc cu ardoare o revenire la o viaţă cât mai normală, de aceea Merkel împreună cu liderii celor 16 landuri germane sunt hotărâți să redeschidă țara. Potrivit unor surse prezente marți la o reuniune parlamentară, Angela Merkel ar fi stabilit deja o soluție pentru problema actuală: „Ieşim dintr-o lungă perioadă de închidere şi trebuie să avansăm acum pas cu pas”.

Germania relaxează restricțiile din 8 martie

Începând de lunea viitoare vor fi posibile întâlnirile între membrii a două familii, dar fără a depăşi numărul total de cinci persoane, exclusiv copiii cu vârste sub 14 ani, transmite Agerpres. Conform restricţiilor încă în vigoare, contactele persoanelor dintr-un cămin trebuie să se limiteze la o singură persoană din exterior. Saloanele de înfrumuseţare și unele centre comerciale ar urma de asemenea să fie redeschise.

Pe de altă parte, guvernul de la Berlin are în vedere ca strategia de relaxare să se baze pe efectuarea masivă de teste antigen. Întregul personal al școlilor și grădinițelor germane, precum și elevii, vor avea acces la teste antigen. Companiile vor trebui de asemenea să-și testeze salariații care vin la serviciu.

În ultima vreme, Germania a autorizat treptat, şi cu multe precauţii, redeschiderea şcolilor după ce acestea au fost închise două luni, în pofida temerilor provocate de răspândirea variantelor britanică şi sud-africană ale coronavirusului.

Obiectivul este ca până la începutul lunii aprilie toată populaţia germană să poată fi testată regulat şi gratuit.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version