Cauta

Turcia aprinde fitilul în Marea Mediterană. Care este reacția Greciei

 

Uniunea Europeană atrage atenția că tensiunile dintre  Grecia și Turcia sunt  „extrem de îngrijorătoare”.

Cele două țări s-au certat pentru migranții care traversează Grecia, apoi, la începutul acestei luni, Grecia a fost foarte nemulțumită atunci când Turcia a transformat în moschee muzeul Sfânta Sofia din Istanbul, timp de secole, o catedrală creștină ortodoxă.

Recent, a izbucnit un alt conflict diplomatic, Grecia a declarând că mișcarea navală turcă îi încalcă drepturile suverane.

„Ultimele evenimente sunt extrem de îngrijorătoare”, a declarat marţi după-amiază Peter Stano, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

„Sunt necesare acţiuni de rezolvare a problemelor în virtutea principiilor relaţiilor de bună-vecinătate, normelor internaţionale şi printr-o implicare pozitivă”, a precizat oficialul UE.

Reuniune de urgență a UE

Grecia a cerut, marţi, organizarea de urgenţă a unei reuniuni a Uniunii Europene pe tema Turciei, acuzată că a iniţiat activităţi de explorare petrolieră în zone disputate din estul Mării Mediterane.

Luna trecută, după ce Atena s-a opus la prospecțiunile Ankarei într-o zonă din sudul insulei Meis sau Kastellorizo, eforturile diplomatice germane au ajutat la dezamorsarea tensiunilor dintre Turcia și Grecia. Dar mișcarea controversată a Greciei de săptămâna trecută când a fost semnat un acord de delimitare maritimă cu Egiptul, despre care Turcia spune că încalcă platforma continentală și drepturile sale maritime, a stârnit tensiuni între cei doi vecini.

Turcia a anunțat că nava Oruc Reis va desfășura cercetări în regiune până pe 23 august.

Nava turcă Oruç Reis ar fi iniţiat activităţi de explorare a zăcămintelor de petrol şi gaze în estul Mării Mediterane, în apropierea Insulei Creta (Grecia) şi a Republicii Cipru.

Vasul de cercetare Oruc Reis este protejat de nave de război ale Turciei

„Însoțirea și protecția sunt asigurate navei MTA ORUC REIS din Turcia, care desfășoară activități de cercetare seismică în zona de jurisdicție maritimă a Turciei în estul Mediteranei”, a anunțat ministerul pe Twitter.
„Forțele armate turce au luat toate măsurile necesare pentru a proteja drepturile și interesele care decurg din dreptul internațional în zonele noastre de jurisdicție maritimă”, se mai arată în mesaj, potrivit dcnews.ro

Ultimele stiri

  • Horoscop 27 august 2025 – Evitați activitățile dificile, care necesită putere de concentrare
  • Alege ce citești
  • Magnații tehnologiei pariază viitorul umanității pe o aruncare de zaruri
  • USR a predat MAE rețelei Soroș!
  • Adevărul din spatele Green Deal. Teoria încălzirii globale este politică, nu știință
  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • Exit mobile version