AcasăSPORTZidane, între Real și naționala Franței

Zidane, între Real și naționala Franței

Zidane, între Real și naționala Franței - Ziarul National

Real Madrid ia în calcul demiterea lui Xabi Alonso, după doar 6 luni pe bancă, iar numele vehiculate pentru înlocuire au fost Zinedine Zidane și Jürgen Klopp. Presa spaniolă anunță însă că prima variantă a picat definitiv.

Eșecul cu Celta Vigo (0-2), cu Ionuț Radu titular, a declanșat o criză internă la Madrid. Un singur succes în ultimele 5 etape și distanța de 4 puncte față de Barcelona au aprins alarmele. Potrivit El Mundo și Marca, duelul de miercuri, cu Manchester City, va fi „ultima șansă” pentru Xabi.

Florentino Perez a analizat ore bune situația după meci, iar lipsa controlului asupra vestiarului este considerată principala problemă. Zidane era prima opțiune, dar francezul a transmis rapid că nu revine pe Bernabéu.

Zidane merge spre naționala Franței

Conform Fichajes, Zizou are deja pe masă oferta Federației Franceze, pentru a-l înlocui pe Didier Deschamps după Mondialul 2026. La 53 de ani, este favorit clar pentru preluarea „cocoșilor galici”.

Zidane a mai fost aproape de postul de selecționer și în 2022, însă atunci Deschamps și-a prelungit contractul în ultimul moment.

Acum că Zidane a ieșit din cursă, Real Madrid rămâne cu varianta Jürgen Klopp – considerată dificilă, dar încă posibilă.

Tensiunea e maximă pe Bernabéu, iar meciul cu Manchester City poate decide viitorul imediat al clubului.

author avatar
Mihail Ioan
63 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!

Sărbătorile de iarnă nu ar fi complete fără să vizionezi câteva filme bune de Crăciun. Fie că ești fanul clasicelor care îți amintesc de...

O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul

O metropolă importantă din Europa le oferă turiştilor străini facilităţi şi beneficii şi nu cere decât niște gesturi mărunte, la schimb. Alte destinații populare...
spot_img