Cauta

Un fost jucator de Cupa Davis rupe tacerea: Mi-au oferit zeci de mii de euro!

Doi jucatori de tenis, o speranta a Australiei (Thanasi Kokkinakis) si un fost component al echipei de Cupa Davis a Marii Britanii (Arvind Parmar), au recunoscut ca au fost abordati de persoane necunoscute care le-au propus sa piarda meciuri in mod intentionat, in schimbul unor sume de bani.

Parmar si Kokkinakis au rupt tacerea in legatura cu scandalul pariurilor din tenis

Arvin a povestit in paginile cotidianului Times o tentativa de coruptie petrecuta in 2004, cu ocazia unui turneu challenger desfasurat in Olanda: „Mi s-a oferit un plic plin cu euro pentru a pierde in doua seturi, cu o ora inainte de a intra pe teren. Am fost abordat de un necunoscut, in timp ce paraseam antrenamentul. Acesta parea nelinistit, nervos si, dupa ce am schimbat cateva cuvinte, a incercat sa-mi puna in mana plicul cu bani. Era o suma substantiala, de zeci de mii de euro, mult mai mult decat as fi primit eu daca as fi castigat turneul si mult peste ceea ce puteau castiga intr-un an jucatori de nivelul ala”. La randul lui, Thanasi (19 ani) a declarat ca a fost abordat pe reteaua de socializare Facebook: „Sunt oameni veniti de nicaieri care spun «iti voi da aceasta suma daca pierzi meciul». Am incercat sa blochez acest gen de lucru, sa ma debarasez, pentru a ma concentra asupra a ceea ce am de facut”.
Luni, la Melbourne, sarbul  Novak Djokovici a dezvaluit ca, in 2007, prin intermediul unui membru al echipei sale, a fost abordat de necunoscuti care incercau sa-l corupa, oferindu-i 200.000 de dolari pentru a pierde un meci la Sankt Petersburg (Rusia). Aceste luari de pozitie apar dupa dezvaluirile BBC referitoare actele de coruptie din tenisul profesionist, petrecute in cursul ultimilor 10 ani si in care ar fi implicati 16 jucatori din top 50 ATP.

Federer vrea nume

Dupa primul meci al lui Roger Federer la Australian Open, toata lumea a asteptat reactia elvetianului cu privire la scandalul inceputului de an.„Nu stiu exact ce este nou, doar am auzit ca sunt lansate nume vechi. Aceasta afacere a mai fost discutata, a declarat Federer. Cand un jurnalist l-a intrebat despre eventuala prezenta printre jucatorii banuiti a unor castigatori de turnee de Grand Slam, fostul numar 1 mondial a raspuns: „Cine? Sa arunci cuvintele ala… Este usor sa faci asta, dar eu tare mult mi-as dori sa aud niste nume. Cel putin ar fi ceva concret si am putea discuta. Altfel, nu are niciun sens sa dau un raspuns care ar putea fi o pura speculatie”.

Soc la Australian Open: Nadal, eliminat din primul tur!

Rafael Nadal (foto), numarul 5 ATP, a fost eliminat din primul tur de catre compatriotul sau Fernando Verdasco, locul 45 in lume, in fata caruia s-a inclinat in cinci seturi, scor 6-7, 6-4, 6-3, 6-7, 2-6. Duelul dintre cei doi jucatori iberici a durat patru ore si 40 de minute.
Este pentru a doua oara in cariera cand Nadal pierde in primul tur la un turneu de Mare Slem (precedentul esec data din 2013, la Wimbledon).

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version