Cauta

Simona Halep, campioană la Roma. Adversara sa din finală a abandonat – VIDEO

Simona Halep, campioană la Roma. Adversara sa din finală a abandonat (susa foto: Facebook/Simona Halep)

Românca a câștigat primul său titlu la Roma! A fost a treia finală pe care Simona Halep a jucat-o la turneul italian. 

În meciul de luni – care s-a încheiat în urmă cu scurtă vreme – s-au înfruntat, practic, primele două favorite la obținerea trofeului actualei ediții a competiției.


Halep a câștigat cât se poate de clar primul set, 6-0, era la conducere și în cel secund, 2-1, în momentul în care adversara sa din lupta directă pentru titlul actualei ediții a turneului, sportiva cehă Karolina Pliskova, a abandonat. Totul s-a întâmplat după 32 de minute de joc. Din câte se precizează pe pagina de Twitter a WTA, jucătoarea aflată pe locul 4 mondial s-a retras din motive medicale.

După cum fanii Simonei au remarcat deja, la actualul turneu și adversara din sferturi a româncei, Iulia Pitințeva, sportiva kazahă aflată pe locul 30 WTA, a abandonat, la scorul 6-2, 2-0.

Finalistă la edițiile din 2017 și 2018, Simona Halep a câștigat, așadar, primul său trofeu la turneul găzduit de capitala Italiei. Și al doilea titlu după ce a revenit în competiții după pauza luată ca urmare a situației generate de pandemia COVID. La mijlocul lunii august, Halep a triumfat la Praga.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Ritmul mesei contează: De ce mâncatul pe fugă îți afectează sănătatea mai mult decât crezi
  • ”Tăticul a ajuns acasă”, dar cum rămâne cu Ucraina?
  • CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi
  • Peștele de la cap se-mpute. Inspectorii ANAF, trimiși de șefi doar la micile afaceri românești
  • Exit mobile version