Campania de vaccinare împotriva COVID-19 e în plină desfășurare în România.
Și chiar în ziua în care coordonatorul acestei campanii, medicul Valeriu Gheorghiță, a fost vaccinat antiCovid, s-a aflat că și fostul lider WTA, Simona Halep, a luat o decizie pe această temă.
<<„Da, sigur o să mă vaccinez când o să fie posibil, fiindcă vreau să se termine odată cu această pandemie”, a spus Simona>>, se menționează într-un mesaj postat marți pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății.
De altfel, cele mai recente date oficiale, prezentate pe platforma vaccinare-covid.gov.ro, raportat la situația din ziua de 4 ianuarie a.c., ora 17.00, arată că în România numărul total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech, începând cu data de 27 decembrie 2020, ajunsese la 25.508.
Mesajul Simonei pentru medicii de la Balș
Mesajul Simonei vine în contextul în care, după cum mulți își amintesc, jucătoarea de tenis a dat piept cu noul coronavirus. În cursul lunii noiembrie a anului trecut, a postat pe o rețea de socializate o fotografie grăitoare, în care apare alături de mai multe cadre medicale, și un mesaj special: ”Mulțumesc echipei de la Matei Balș pentru întreg suportul depus în aceasta perioadă”.
Simona Halea anunțase, la finele lui octombrie, pe Twitter, că fusese testată pozitiv la COVID-19 și că s-a autoizolat acasă. ”Mă simt bine…o să trecem prin asta împreună”, scria la acel moment campioana de la Roland Garros, din 2018.
Hi everyone, I wanted to let you know that I tested positive for COVID-19. I am self-isolating at home and am recovering well from mild symptoms. I feel good… we will get through this together ??
— Simona Halep (@Simona_Halep) October 31, 2020
Pai daca a avut Covid de ce sa se mai vaccineze?
Lasand la o parte ca vaccinul nu ajuta la nimic in privinta virusului.
Cand ai sportivi idioti si dau exemple pentru un public de ignoranti rezultatele nu pot fi altele decat cea ce avem.
Sportivă importantă dar asta nu înseamnă că o dă și inteligența afara din casă.
Undeva in articol scrie :”Mesajul Simonei vine în contextul în care, după cum mulți își amintesc, jucătoarea de tenis a dat piept cu noul coronavirus.”. Care piep? cel de dinainte (cand isi invinetise ochii cand alerga) sau cel de dupa?