Cauta

Razboiul Rece, in varianta 2.0

Razboiul Rece declansat intre Statele Unite ale Americii si Rusia, dus acum in varianta 2.0, este deja in derulare, doar ca unii prefera pe mai departe sa adopte pozitia strutului.

Amenintari directe sau voalate, sanctiuni economice inutile si cu efect de bumerang asupra Uniunii Europene, toate astea au facut ca lupta intre cele doua superputeri sa se dea acum si in plan sportiv. Mai ales fotbalistic, caci, nu-i asa, „Regele” atrage nu doar masele, ci si miliardele marilor companii de pe glob.

Cam de doi ani asistam la la incercarea SUA de a-si lasa dusmanul fara Campionatul Mondial din 2018. Sa fim sinceri, asta este scopul pe care Washingtonul evita sa-l recunoasca deschis, dar la care tanjeste! Implicatiile cu greu pot fi calculate, cel mult banuite. O Cupa Mondiala nu inseamna doar meciuri de fotbal, vorbim despre contracte in valoare de zeci si sute de milioane de euro, vorbim de giganti ai economiei planetare care vin ca sa isi faca imagine, vorbim despre infrastructura nationala si regionala, despre implicatii sociale, se pun la cale strategii pe termen lung, intelegeri la nivel inalt.

Ce s-a intamplat in Franta la acest Euro2016 total inadaptat noii realitati socio-culturale de pe continent depaseste asteptarile americane, dar ofera si pretextul plasarii unei intrebari care sta pe buzele tuturor: „Merita Rusia sa mai organizeze un turneu final de asemenea anvergura?”.

Colosii economiei mondiale vor sa faca afaceri cu Putin

Incercarea de a izola Rusia reprezinta o misiune extrem de dificila chiar si pentru SUA, vezi ultima pozitie pe aceasta tema abordata de Germania, prin vocea ministrului de Externe.

Mai mult, la recentul Forum Economic de la Sankt Petersburg (un Davos al Estului) au luat parte toti gigantii economici ai planetei, de la Royal Dutch Shell si OMV la colosul chinez Alibaba ori producatorul auto Daimler AG (care s-a si grabit sa anunte deschiderea unei fabrici de productie langa Moscova, investitie de peste 300 de milioane de euro!).

Multe dintre aceste companii fac afaceri cu FIFA si, prin umare, cauta oportunitati de extindere pe piete noi. De exemplu, in Franta, la Campionatul European, contractul cu UEFA i-a permis colosului Hyundai sa mareasca numarul de autocare inchiriate federatiilor prezente acolo; mai multe echipe nationale la Euro (UEFA a suplimentat numarul de locuri, de la 16 la 24), mai multi bani pentru Hyundai.

Batausi profesionisti, din trupele speciale? Putin probabil

In Franta, rusii n-au contat aproape deloc pe terenul de fotbal (doua infrangeri si un egal, ca Romania), dar si-au luat revansa prin tribune. Celebrii huligani englezi au primit Brexit de la traditionalii lor dusmani, iar ce s-a intamplat la Marsilia, pe 11 iunie, nu va fi uitat prea curand.

Imediat, presa din Regat s-a grabit sa scrie ca batausii lui Putin au provocat incidentele. Scenarii cu luptatori din trupele Spetsnaz au fost aruncate pe piata pentru o demonizare a liderului de la Moscova. Realitatea pare a fi alta, caci Kremlinul n-a avut nimic de castigat de pe urma incidentelor din Franta (Marsilia si Lille). Din contra, dupa cum veti vedea.

Stim ca Rusia a primit organizarea urmatorului turneu final, dar imaginea de care are parte dupa acest Euro inseamna macar 33% pierderi in turism. Pentru Campionatul Mondial, europenii cu bani (dar mai ales asiaticii!) se vor gandi de doua ori inainte sa aleaga Rusia ca destinatie turistica in vara lui 2018. Greu de crezut ca Putin si-ar bate singur cuie in talpi doar de dragul unei cafteli administrate englezilor de „batausii” sai din galeriile moscovite.

Manipularea mass-media

Avem parte de un „european” al luptelor de strada, dar cu rusii in prim plan doar intre 10 si 15 iunie. De atunci, prin Franta au avut loc ciocniri intre toti suporterii prezenti la turneul final; inclusiv romanii s-au batut, doar ca ai nostri au fost originali si au preferat sa se incinga intre ei.

Nu vrem sa ne gandim la altceva, dar este cel putin dubios ca presa a preferat sa ascunda sub pres mizeria provocata de croati, polonezi, turci, englezi, unguri, nord-irlandezi, chiar si francezi la acest C.E. Si, apropo de incidente, nicio televiziune n-a cerut excluderea Croatiei de la Euro dupa ce fanii au intrerupt partida cu Cehia, provocand incidente mai grave decat cele vazute la jocul Anglia – Rusia. Nici UEFA n-a mai judecat cu aceeasi masura, nici mass-media nu a deschis ochii, asa ca povestea a fost data uitarii. „Calomniati, calomniati, ceva tot va ramane!”.

Presiune pe FIFA

Campania de curatare a fotbalului declansata de FBI a atins, cum era de asteptat, conducerea executiva a FIFA. De la Sepp Blatter in jos, n-a scapat unul, in sensul ca s-au intocmit dosare penale pe banda rulanta. Noi alegeri, o noua conducere (Gianni Infantino), toate bune si frumoase, dar ce ne facem cu „mondialul” din 2018?

Nu o data, dinspre America s-au ridicat voci care sustineau ca Statele Unite sunt pregatite sa gazduiasca turneul final. In toata istoria ei, FIFA a trimis peste Ocean un singur „mondial”, editia din 1994, ce-i drept, organizata ireprosabil. Iar acum, sunt semnale ca SUA isi cer rasplata pentru Operatiunea „Ariel”.

Dopajul cu meldonium, capcana in care au cazut si romanii

Ofensiva SUA este totala si se da pe toate fronturile. Povestea dopajului Mariei Sarapova reprezinta doar inceputul, caci, iata, Occidentul urla ca intreg sportul rusesc este atins de aceasta plaga, a dopingului. Ca o mica paranteza, s-a contaminat si Romania, care are cativa campioni (tot lotul de canotaj baieti!) consumatori de meldonium, altfel, mare atentie!, o substanta perfect legala pana la 1 ianuarie.

Revenind, s-a mers pana acolo incat toti atletii din Rusia (printre ei, si multipla medaliata cu aur Elena Isinbayeva) sa fie exclusi de la Jocurile Olimpice din Brazilia (Rio de Janeiro). Si nici asta nu pare de ajuns pentru Craig Reedie, presedintele Agentiei Mondiale Antidoping, care ia in calcul posibilitatea ca toata ECHIPA Rusiei sa fie data afara de la Olimpiada! „Un pas in directia cea buna”, a exclamat seful olimpismului american, Scott Blackmun, dupa lovitura primita de Rusia.

Ultimele stiri

  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Exit mobile version