AcasăSPORTLiverpool sparge banca: „tun” de 95 de milioane de euro!

Liverpool sparge banca: „tun” de 95 de milioane de euro!

FC Liverpool a ajuns la un acord de principiu cu Eintracht Frankfurt pentru transferul atacantului francez Hugo Ekitike (23 de ani). Tranzacția se ridică la peste 95 de milioane de euro, cu tot cu bonusuri, și devine cea mai scumpă vânzare din istoria clubului german.

Campioana Angliei s-a mișcat intens pe piața transferurilor în această vară. Florian Wirtz, Milos Kerkez, Jeremie Frimpong și portarul Giorgi Mamardashvili sunt deja la dispoziția lui Arne Slot. Acum, Hugo Ekitike vine să întărească ofensiva, după tragicul deces al lui Diogo Jota.

Alternative eșuate: de la Isak la Ekitike

Liverpool l-a avut în vizor pe Alexander Isak, dar Newcastle a refuzat categoric orice discuție, deși „cormoranii” erau pregătiți să achite peste 120 de milioane de lire sterline. A urmat reorientarea către Ekitike, care vine după un sezon excelent: 22 de goluri și 12 assisturi în 48 de meciuri pentru Frankfurt.

Ekitike fusese cumpărat în vara lui 2024 pentru doar 16,5 milioane de euro, iar acum e vândut pentru aproape de șase ori mai mult. Frankfurt confirmă din nou reputația de club vânător de talente, după ce încasase anterior sume uriașe pentru Kolo Muani, Marmoush, Jovic și Haller.

author avatar
Mihail Ioan
62 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger